How bizarre…

ATENTIE! NU CITITI ACESTE RANDURI

In ultimele zile am fost bulversata. Probabil ca trebuia sa ma astept sa se intample si asta, avand in vedere ca este un proces ciclic. Nu pot spune care sunt cauzele, nu pot din simplul fapt ca amalgamul de motive care imi provoaca aceasta stare, imi este complet necunoscut… Citeam intr-un horoscop ca nativilor zodiei mele “le lipseste gena auto-analizei. Or putea sa emita judecati pertinente despre ceilalti, dar nu se pot intelege pe ei insisi “. Nimic mai adevarat!

Am avut o saptamana bizara. Cu vesti bune si cu situatiii de cacat. Week-end-ul insa mi-a pus capac. Se pare ca viata iar are chef sa se joace cu sanatatea mea mentala.

Ma simt goala, golita de orice chef de viata. De parca un doctor nebun mi-ar fi montat un dren pe fontanele si ar fi scos din mine orice urma de viata.

Nici sa citesc nu mai am chef! Ma apucasem de Cartarescu, am zis totusi sa intru in trend. Dar nu ma pot opri din cascat. Mi se pare ca este facil, potrivit pentru niste liceeni plini de hormoni si doritori de “marea IUBIRE”. Poate nu am ales eu cartea potrivita. Insa cred ca Domnul Cartarescu “is not my cup of tea”. Probabil voi mai incerca…
Ce altceva de citit mai e prin cutia de chibrituri pe care o numesc casa? Haruki Murakami “Iubita mea, Sputnik”, mmm Murakami mi-a placut intotdeauna. Prin scrisul lui m-a facut sa visez.. Cel putin “Oaia fantastica” m-a fascinat.

Poate ma va scoate din abisul propriilor mele nemultumiri.
Acesta sa fie de fapt motivul? Da. Acesta este. De fiecare data cand reusesc sa imi ating un scop, sa imi realizez un vis, de fiecare data cand ar trebui sa cad in contemplarea extatica a personalitatii mele, psihicul meu facdapuit (fucked up-uit, pentru cei mai saraci cu duhul) imi reaminteste care sunt lacunele vietii mele. De absolut fiecare data cand ceva bun se petrece in existenta mea insignifianta imi este rapita bucuria, nu de catre altii. Nuuuuu, mi-o fur eu singura, si o ascund de mine insami. Nu sunt obisnuita sa fiu fericita, starea mea naturala este de sictir. Demonii mei interiori se razvratesc impotriva bucuriei mele si fac tot posibilul sa imi distruga fortareata.

Bizar este faptul ca am inceput acest blog din curiozitate. Oare voi fi citita? Mi-am promis ca nu voi scrie lucruri serioase. Un set de reguli, pe care vad ca am inceput sa le incalc. Imi promisesem ca nu imi voi dezgoli sufletul pe o pagina de internet, imi promisesem ca nu voi scrie lucruri personale. Imi promisem ca voi incerca sa fiu haioasa si atat.

Astazi nu am chef sa rad. Astazi am chef sa fiu sictirita, cufundata in scarba mea. Am chef sa ma balcesc in autocompatimire.

De asta v-am rugat sa nu cititi randurile de mai sus.