De curând, stăteam de vorbă cu două doamne mai în vârstă, care îmi povesteau metodele de contracepţie şi metodele de avort folosite în perioada comunistă. Pentru cei care au pornit ecranele mai târziu vă pot spune că din anul 1966 şi până în 26 decembrie 1989, în cadrul unei politici pro-natalitate, avorturile au fost interzise in România, iar metodele de contracepţie au dispărut din farmacii. Aşa au început să apară o serie de măcelari şi măcelerăse, specializaţi pe avorturi, pentru că ştim că metoda calendarului, coitus interruptus sau spălăturile cu ceai de muşeţel nu sunt în topul metodelor de contracepţie sigure.

Bineînţeles prin interzicerea avorturilor şi limitarea accesului la metodele de contracepţie, femeile din România au început să caute alte metode de a scăpa de un x-lea copil nedorit.

In rândurile de mai jos voi enumera câteva dintre metodele de pierdere a sarcinii care se foloseau în “epoca de aur”.
- sondă cu ser fiziologic (sondă Nelaton care pompează ser fiziologic în uter până când îţi dă sângele)
- sondă cu formol (aţi citit bine, formol, substanţa folosită la îmbălsămarea cadavrelor)
- sondă cu apă cu săpun
- cărămida (o cărămidă se încingea, se turna oţet peste, iar femeia se aşeza astfel încât vaporii de oţet să îi intre în vagin)
- injecţii cu Miostin (medicament penru inima)
- sărituri cu greutăţi în braţe, pentru a provoca avortul
- băi clocotite pentru a provoca hemoragia

Dacă toate aceste metode “sigure” nu funcţionau, ajungeai până la urmă pe mâna unei “cizme” 4,3,2 style care venea la tine acasă cu “sculele” şi te chiureta pe masa din sufragerie cu un lighean poziţionat corespunzător. Luând în calcul datele problemei, şansele unei infecţii creşteau şi până la urmă făceai o febră pentru care trebuia să fie chemată salvarea (mai ales dacă nu erai bine chiuretată)

Iar dacă ajungeai la spital începea un nou dans, dansul procuraturii în care femeia trebuia să declare cine şi cum a ajutat-o să piardă sarcina. Refuza să răspundă, primea o condamnare la moarte sigură, pentru că i se refuza tratamentul.

Sigur, fiecare mamă are vreo colegă de serviciu sau cunoştinţă, care a lăsat în urmă un copil şi un soţ distrus murind de septicemie pe patul unui spital. Întrebaţi-le, cum era?

Probabil nu înţelegeţi ce mi-a venit de am scris un asemenea post. E simplu, de fiecare dată când aud pe cineva zicându-mi că pe vremea lui Ceauşescu era mai bine, simt nevoia să-i reamintesc acest lucru, mai ales dacă este femeie.

Dna Dr s-a uitat pe jurnalul meu în care trecusem jumările şi şoriciul mâncate cu Bvndarv săptămâna trecută şi prăjitura cu ciocolată pe care n-am putut-o refuza pentru că era cu multă ciocolată. A văzut dna doctor cam ce bobinez eu de obicei şi mi-a făcut o listă cu alimente de bază (carne/ou, peşte/ou, legume, fructe, lactate) şi “condimente” (cartofi, rădăcinoase, boabe, pâine, paste/orez), dintre care aveam voie să-mi aleg 2 de bază şi un condiment. Eu mi-am ales 3 de bază – carne/ou, legume şi lactate.
Pe baza celor 3 alimente alese, am primit o dietă franţuzească pre numele său Bordeaux (dar fără vin) pe care o voi urma săptămâna aceasta până vineri când schimbăm, că totul se schimbă şi nimic nu e la fel.

La această întâlnire care a durat o oră şi ceva am primit un cântar electronic să-mi cântăresc tot ce mănânc şi câteva sfaturi importante:

• - lactatele cu 0% grăsime sunt nocive pentru că în ele se pune amidon pentru a le păstra consistenţa cremoasă. Prin urmare, nu ajută la slăbit. A, da. Dacă nu scrie pe etichetă, nu înseamnă că nu e aşa.
• - înainte de a face sport trebuie să ridici un pic indicele glicemic, pentru că după 20 de min de efort susţinut, organismul începe să consume din muşchi în loc să consume din grăsime.
• - condimentele iuţi ajută la slăbit! Deci bobinaţi chilli, usturoi, piper şi alte nebunii iuţi, ajută la intensificarea arderilor.
• - e bine să ai o distanţă de 4-5 ore între mesele principale şi 2 gustări pe zi

Pot zice că sunt mândră că m-am decis să merg la nutriţionist. Sunt convinsă că voi slăbi mai uşor pentru că: mă văd cu dna doctor săptămânal, îmi dă regim în funcţie de nevoile organismului meu, trebuie să completez tot ce mănânc în jurnal şi mi-ar fi ruşine să trec o şaorma când eu am dietă cu legume, carne şi lactate. Plus că am o prietenă care merge la aceeaşi nutriţionistă şi ne susţinem una pe cealaltă.

Astăzi la ora 19.30 voi afla care este rata metabolică bazală a subsemnatei şi viteza undei de puls ca să aflu cum se prezintă vasele mele de sânge când am şaizeci şi de kilograme.

Mă bat pe umăr pentru ideea înţeleaptă de a merge la Kilostop şi abia aştept să aflu ce secrete îmi va împărtăşi dna doctor astfel încât să nu bobinez ca nebuna de sărbători.

Nu ştiu cum sunt alte persoane, dar pe mine mă deranjează să-mi simt şuncile de pe picioare sau de pe spate – ştiu că nu sunt excesiv de grasă, sunt plinuţă şi nu mă încadrez la obezi, încă. Şi nici nu voi ajunge acolo, pentru că sunt îndeajuns de conştientă pentru a nu mă lăsa.

Eh, în aprilie am rămas uimită când am văzut pe cântar cifra uriaşă de 70 şi partea amuzantă era că nici nu-mi dădeam seama cum am ajuns acolo, că parcă prin septembrie 2010 aveam 58 – 59. Deci cum te faci batoză aşa fără să ştii? Mănânci bine şi se depune într-o veselie.

Bineînţeles, când am văzut 70 am avut câteva momente în care m-am gândit: Ei bine, asta e. Am ajuns o grasă, nu mai am ce face, măcar să mănânc ceva. După care mi-am revenit şi am trecut la regim. Şi am slăbit până la 64.

Dar targetul meu final este acum 57-le de la care am plecat.

Să ştiţi că am citit suficientă literatură pe subiect şi mi-am dat seama de un lucru simplu. Pentru a slăbi în mod sănătos, trebuie să mergi la nutriţionist şi să vizitezi sălile de fitness. Şi le-am luat pe rând, mai întâi doctorul şi de marţi şi sala.

După toate aceste reflecţii şi aflând de la o prietenă, a cărei prietenă s-a dus la nutriţionist (pe principiul prietenul unui prieten, al unui prieten), mi-am făcut programare şi vineri am fost la prima întâlnire. Se vede bine backgroundul meu de online, în care am ales o clinică de nutriţie pe baza recomandării unei cunoştinţe.

La prima întâlnire pot spune că mi-a plăcut doctorul nutriţionist care mi-a fost alocat, deşi eu alesesem pe cu totul altcineva. O tipă slăbuţă (ar fi culmea să fie o tipă grasă!) cu vorba lina, poate prea lină, cu mişcări gingaşe, care mă trata ca pe orice alt pacient care bobinează în disperare. A trebuit să completez şi un chestionar de 9 pagini în care să îmi povestesc sănătatea şi stilul de viaţă.

Mi-a plăcut că domnişoara (sau doamna) doctor m-a întrebat de ce m-am decis să merg la un nutriţionist şi am putut să îi dau răspunsul meu deştept, pe care nu l-am repetat că nu am obiceiul să-mi repet replicile în faţa oglinzii şi anume: “vreau să învăţ să slăbesc sănătos, să îmi respect metabolismul şi să nu mă mai îngraş după”. Simplu, nu? Aşa zic şi eu.

Până la următoarea programare, adică pe 2 decembrie va trebui să completez un jurnal al meselor în care să trec fiecare prostie care-mi intră în cavitatea bucală, iar la cum arăt acum nu se mai pune problema decât de produse alimentare.

Se pare că până în februarie am şanse să ajung la 60, pornind de la 68.7 (cât arată aparatul lor, de care nu mi-a plăcut deloc), aşadar sper ca de ziua mea să fiu silfidă ca pe vremea când arătam aşa. Şi pentru toată distracţia aceasta voi plăti 1070 lei în 3 tranşe. Ceea ce mie mi se pare de bun simţ când e vorba de sănătatea mea.

Voi ce aţi vrea s-o întreb pe nutriţionistă? Că eu deja mi-am făcut listă

Şi cum o ascultam eu pe amica aceasta a mea, împinsă fiind de experienţa mea din ultimul an şi un pahar de vin roşu, am tras aer în piept şi am început o discurs, vehement aş zice în care îi explicam cum noi, ca societate şi specie de Homo sapiens sapiens, ne-am căca defeca în mai puţin de 2 secunde pe asemenea concepte absurde, pentru – să zicem – un os mai mare şi mai cărnos.

Acum, le cer scuze cititorilor mei pro – creaţie / 7 zile, dar eu cred că sunt mai puţine verigi lipsă între mine şi o maimuţă, versus io şi o bucată de pământ reavăn (mai mult, diferenţa e atât de mare încât eu mă pot pişa micţiona pe o bucată de pământ, dar analogul nu se poate întâmpla), prin urmare, dacă zic că suntem mai mult animale, decât fiinţe superioare conduse de sentimente pure precum altruismul, demnitatea şi sacrificiul de sine, ştiu despre ce vorbesc, pentru că mă uit în jur şi îmi resimt unicitatea.

Deşi cred cu tărie în asemenea concepte şi îmi conduc viaţa în funcţie de înţelegerea mea a acestora, cred cu şi mai mare tărie, aş zice erecţie, că dacă mâine s-ar tăia curentul în toată lumea (becuri, motoare cu aprindere electrică, telefoane şi Facebook) în 5, hai poate 10 minute după ce ne-am dumiri că s-a dus dracului civilizaţia, ne-am întoarce cu o lejeritate de pijama la rădăcinile noastre de bestii, iar basme precum demnitate şi ladys first ar dispărea cu desăvârşire. Şi dacă foamea ar fi mult prea mare, primii pe proţapuri ar fi handicapaţii pentru că nu s-au mişcat suficient de repede ca să ne dispară din raza vizuală.

Ce vreau să spun în acest articol uşor dezlânat pe care îl vedeam coerent şi plin de miez când l-am început? Vreau să spun că ar trebui să îi lăsam pe ceilalţi să se ghideze după propriile percepte, iar noi să le urmăm pe ale noastre, oricum dacă pică curentu’ o belim cu toţii.

PS: cum vi se pare mai ochiometric? Pe stânga sau pe dreapta? (like sau share, că nu mă priveşte poziţionarea voastră pe axa x).

Mie mi se pare normal să strângi după câine, că pe lângă plăcerea de a avea un animal de companie mai ai şi nişte responsabilităţi, că nu e totul doar lapte şi miere.

Cândva m-a luat un val la pet shop şi mi-am cumpărat un poop grabber, dar mi s-a părut incomodat, l-am trecut la capitolul 20 lei “bine” investiţi şi m-am întors la clasica punguţă cu care strângem mizeria şi-o strâng. E adevărat, mai uit să iau punguţe cu mine şi atunci căcatul se întâmplă, dar în mare strâng după Canishu.

Dar aşa cum stăpânii nu sunt obişnuiţi să strângă după patrupedele personale, aşa nu sunt obişnuiţi nici românii de rănd să te vadă aplecându-te cu o pungă în mână. Ridică sprâncenele, belesc ochii şi se gândesc numai la tâmpenii.

Vedeţi bine, ar fi de lucrat pe două linii, una să obişnuieşti stăpânii să nu-şi mai uite pungile acasă (aşa ca mine), ar merge şi nişte dispensere de pungi cum am văzut pe Kiseleff şi alta să obişnuieşti trecătorii cu ideea că tu cureţi după căţelul tău, nu ai un fetiş ciudat care implică plastic şi excremente canine.

Eu m-aş băga într-o asemenea campanie, voi?

Sursa foto

Andra Zaharia
http://www.facebook.com/andra.zaharia – 993 friends, 122 subscribers
http://twitter.com/#!/andrazaharia – 3831 followers
http://www.facebook.com/AndraZaharia.ro – 185 likes

Statistici articol:

http://www.andrazaharia.ro/vreau-sa-ti-fac-o-oferta-pe-care-nu-o-poti-refuza/

Likes: 23
Comentarii: 25
Pageviews: 244
Unique Views: 203
Time on Page: 00:04:16
Cuvinte cheie din cautari: casa tulceana bucuresti, casa tulceana, casa tulceana concurs, casa tulceana slogan, facebook.com/casatulceana

Facebook:
www.facebook.com/AndraZaharia.ro/posts/184542551620999
1 like, 1 comentariu
279 Impressions • 1.08% Feedback

http://www.facebook.com/andra.zaharia/timeline/story?ut=3&wstart=1317452400&wend=1320130799&hash=-5695880690730491499

2 like-uri

Twitter:

http://twitter.com/#!/AndraZaharia/status/126930707267338240

http://twitter.com/#!/AndraZaharia/status/121878336514441216

Toate aceste date pentru un singur articol, iar în momentul în care am sunat-o să-i zic că mi-a dat o lecţie şi că voi scrie pe blog despre ea, Andra mi-a răspuns senină: “Mi-am dat seama că atunci când te aştepţi de la ceilalţi să facă un lucru, trebuie să-l faci tu mai întâi.”

Mulţumesc Andra, eu de acum încolo îţi voi urma exemplul pentru orice campanie se va derula pe acest blog.

Mă întreb câţi bloggeri implicaţi în campanii trimit asemenea rapoarte.

Sursa foto

O altă culoare care-mi trezeşte amintiri este purpuriu şi atunci avem Purple Rain.

Şi acum albastru, Blue Suede Shoes al lui Elvis Presley.

Nu puteam uita de pe această listă Black Magic Woman varianta lui Carlos Santana

Şi dacă suntem la non culori avem White Horse – Laid Back

Şi dacă zici roz zici Pink, atunci avem 2 variante – Pink Panther sau Aerosmith. Aleg cea de a doua variantă.

Şi la final vă ofer Golden Brown despre care a scris foarte bine Jeanette.

Voi ce piese aţi adăuga acestei liste?