Eu una îs născută şi crescută pe asfaltul Bucureştiului, nu am mers la ţară în vacanţe pentru că nu am rude la ţară sau am, dar sunt atât de îndepărtate încât nu aveam cum să ajung acolo.
Chiar şi aşa, nedusă pe la ţară în vacanţe am un sat al copilăriei şi de suflet. Vorbesc acum de Mirăslău, satul în care s-a născut străbunica mea în 1914. Un sat din Ardeal, de lângă Alba Iulia. Atâtea poveşti am auzit… Doi unchi ai străbunicii, fraţi, cei mai bogaţi din sat, unul ţărănist, unul liberar, candidau unul împotriva celuilalt şi câştigau prin rotaţie. Stră-străbunica, văduvă de război (da, ăla primul) a crescut 4 copii. Rude duse la Sorbonna şi la Milano pentru studii şi în State pentru bani. Nume precum Domnica (Miss Alba şi trecută pe lângă regele Carol II-lea), Valeria, Filon, Lucreţia sau Ieronim.
Toate sunt un amalgam în memoria mea, totuşi acesta este satul care mi-a rămas în minte şi chiar dacă nu am ajuns acolo – şi nici nu cred că vreau să ajung, pentru ca este un ideal – parcă îi văd pe toţi. Atât de bine au reuşit Mişu (cum îi ziceam eu străbunicii) şi mama să îi portretizeze.
Vă întrebaţi ce mi-a venit de am scris un asemenea articol, iar răspunsul meu e unul simplu. Pe 29 februarie la Muzeul Satului a fost lansat Ghidul oficial Cele mai frumoase sate din România. Şi primul lucru pe care l-am făcut când l-am deschis a fost să caut Mirăslăul, dar nu l-am găsit. E mai bine aşa, v-am zis e idealizat.
Ei bine, articolul acesta se încheie cu un concurs – povestiţi în comentarii care este satul copilăriei voastre şi puteţi câştiga unul dintre cele 3 ghiduri pe care le pun la bătaie. Mecanismul concursului e simplu: voi comentaţi, eu trag la sorţi pe random.org şi postez filmuleţul extragerii. Simplu, nu?
Later edit: aştept răspunsurile voastre până pe 17 martie. Pe 18 extragem câştigatorii şi îi postăm aici pe blog.
Ghidul, o selectie a celor mai frumoase sate, realizat de Asociatia “Cele mai frumoase sate”, impreuna cu Napolact, Ambasada Frantei in Romania, Delegatia Wallonie-Bruxelles la Bucuresti si rrAPL – Revista Romana de Administratie Publica Locala reuneste traditii si obiceiuri locale din cele mai reprezenatative sate din Transilvania, Muntenia, Oltenia, Banat, Crisana, Maramures, Bucovina, Moldova si Dobrogea
Se cunoaşte că eu nu am fost dusă prin cluburi în copilăria-mi, pe motiv de miopie forte care nu se pupă cu stroboscoapele şi chiar dacă după faimoasa şi minunata operaţie din 2007, am încercat să mai clubăresc, n-am prins gustul, pierdusem momentul, deja preferam să mă aud gândind.
Dar colegele mele m-au convins că mai trebuie să acord o şansă cluburilor şi m-au dus (cu forţa) în The Player. Drăguţă şandramaua, canapeaua chiar potrivită pentru odihna post dans, preţuri aş zice ok, dar nu am termeni de referinţă, muzica conformă standardelor (care nu-s ale mele, deci nu mă pot pronunţa). Per total o seară reuşită, în care am dansat ca nebuna şi m-am simţit bine, setată fiind de la începutul serii că mă voi simţi bine.
The Player
Totuşi piticul cârcotaş, prietenul meu bun şi companionul meu volens nolens a avut câteşceva de obiectat. Drept urmare, am scos telefonul din geantă şi am început să notez ce îmi atrăgea atenţia.
- ajungem noi pe la 12.00 lumea stătea ca la priveghi, aici chiar am punct de referinţă, been there done that acum 2 luni. Mă uit la gagici, neştiind cutumele locului şi întreb, “Noi nu dansăm?” “Nu acum, de la 1″, a trebuit să stăm frumos, cu spatele drept până la 1 când pe scenă au apărut dansatorii şi cum s-ar zice s-a dat dezlegare la mişcare.
- toaleta mi-a plăcut că e gândită pe doo căprării, pe dreapta chiuvetele şi oglinzi uriaşe unde să se admire şi retuşeze piţile, opus şi pe partea cealaltă, adică în stânga – closetele/wcurile/budele, relativ curate, dar relativitatea asta ţine de nivelul utilizatoarelor. Cum dau să intru în cabină, cu scopul precis de a micţiona, fix în faţa mea, printre bude pline de pişat, doo piţi îşi făceau poze. Ce să mai zici? Poate… mă piş pe poza ta?
- piţiloi mulţi, şi cu un mare morcov înfipt, dacă am văzut 10 bărbaţi care să danseze, am văzut prea mulţi
- singurul moment când tot clubul s-a mişcat a fost pe acordurile infamei Ai Se Eu Te Pego. Rectific, tot clubul mai puţin eu.
- animatorii şi animatoarele frumoşi foc, superbi aş zice, dar pic, pic, pic de ritm. Doar stăteau şi arătau bine.
- barmanul nu a avut rest la 200 lei toată seara. Aşa slabe or fi încasările?
Plusuri: lumea ştia ce e aia It’s my life, I will Survive şi Felicita.
La final, când am plecat spre colţişorul meu de rai din Pantelimon, i-am lăsat cartea de vizită unui tip, pe verso am scris “dacă nu scrii cu sh, tz şi k, sună-mă”, până acum când public acest articol nu m-a sunat, deci jackpot.
Extrabonus: am 57 de kile, mulţumesc frumos şi vouă la fel. Sau nu.
Spuneam la începutul acestei săptămâni că mi-am făcut program de workshop la Slim Expo. Prin urmare la 11.25 am ajuns la Sala Palatului înarmată cu un măr, o pară, 2 sticle de apă şi PISI. Pregătită pentru primul workshop de azi, cel al Mihaelei Popa – Setare mentală pentru slăbit. Recunosc că ar fi fost mai bine să-mi văd de treabă şi să sar peste acesta. Nu pentru că nu a fost interesant, ci pentru că nu era de mine – nu mai sunt la nivelul de vizualizare, am ajuns să slăbesc peste 9 kilograme, mai vreau să dau jos 5. Am deja setarea mentală necesară slăbitului. Mai mult
De pe 2 până pe 4 martie, la Sala Palatului are loc Slim Expo şi în acelaşi timp, ca să împuşcăm 2 iepuri dintr-o singură lovitură, avem şi Body Mind Spirit Festival.
Ştiu, siteurile par cam golaşe, nu au lista expozanţilor, nu au prea multe detalii, dar de ce mă duc? Pentru că vreau să particip la workshopurile susţinute de Mihaela Popa şi Mihaela Bilic.
Probabil nu voi afla lucruri noi, dar poate mai împrospătez tot ce am învăţat de când am intrat în febra slăbitului. Plus că am şanse să mai găsesc ceva drăguţ, ceva produse bio, ceva seminţe, uleiuri, nebunii d-astea.
Bonus, am mai găsit o domnişoară care se luptă cu kilogramele, prin urmare îmi face plăcere să vă prezint jurnalul unei pofticioase la dietă .
PS: nu am sursa fotografiei, sorry. Dacă o găsiţi, lăsaţi un link.
Oranda
Problema este că săptămâna trecută mi-au murit 2 caraşi, unul chiar de ziua mea, ca cadou, iar acum pe vremurile astea atât de tulburi, nu prea găsesc ce îmi doresc. Şi am nişte dorinţe specifice!
Caut 2 – 3 caraşi după cum urmează: 1 caras oranda cu cap de leu (red mi-ar plăcea, dar mă mulţumesc cu ce primesc), un telescop negru (musai!) şi un ryukin cât mai fistichiu dacă se poate.
Dacă ştiţi vreun bucureştean care are de vânzare aşa ceva, aţi face un copil de 29 de ani foarte fericit (eu.) Aştept detalii în comentarii.
Prea multe chiar.
În ultima perioadă, de când s-a inventat zăpada, adică acum vreo 3 săptămâni, avem probleme. Statul nu ne face curat, nu ne dă de mâncare şi nu trimite apă plată cu lămâie în satele izolate.
Acum a venit Sfântul Valentin şi cu el altă problemă, ne deranjează inimioarele, sau le vrem, ne deranjează cei care sunt pro VD sau cei care sunt anti VD.
Ne putem vedea şi noi liniştiţi de treburile noastre fără a mai arunca cu rahat în stânga şi-n dreapta? Poate dăm zăpada din faţa casei sau a blocului? Poate înţelegem că unii oameni au opinii diferite faţă de ale noastre şi asta nu-i face mai buni/răi/deştepţi/proşti decât noi?
Şi chiar dacă reclama nu e pe placul ‘telectualilor de pe net, e perfectă pentru cei care stau înzăpeziţi aşteptând armata, statul şi sfântul duh să le cureţe curtea. Unui popor de pomanagii, îi vorbeşti despre pomeni, logic.
După articolul în care l-am luat la întrebări pe Valentin Bosioc, mi-a venit o idee să îi propun un interviu şi Dnei Dr Andreea Căzănaru, nutriţionista despre care v-am povestit.
Dna Doctor şi-a dat acordul şi acum vă cer ajutorul: ce întrebări să-i punem? Eu am câteva trecute pe listă, dar aş vrea să ştiu ce vreţi voi să aflaţi, aşadar aştept sugestiile voastre în comentarii.
Shoot.
Loading ...