Astăzi s-a iscat mare tamtam în online şi pe bună dreptate! InfotravelRomania a furat ideea campaniei Zăineascăi şi a mutat-o în turism. Şi sinceră să fiu, dacă făcea mişcarea asta cu mai mult tact chiar susţineam ideea – ce spun ei acolo, într-o limbă română schingiuită este plin de adevar, cam acestea sunt practicile în turismul românesc.
Am totuşi o serie de puncte de atins în acest articol:
- InfotravelRomânia (ITR) nu este o agenţie de turism! Mulţi dintre bloggerii care au scris despre incidentul ITR, nu au avut 3 minute libere (bănuiesc că era de la furia provocată la vederea furtişagului) să vadă cu ce se mănâncă ITR. Acest sait (la cum arată, varianta românizată a cuvântului “site” mi se pare mai potrivită) este un portal de turism, cum se zice prin zonă. Cam tot ce vedeţi dumneavoastră acolo, sunt ofertele altor agenţii, care plătesc pentru a apărea şi plătesc binişor, între 100 şi 2000 lei / lună.
- ITR este pe locul 11 în trafic.ro la secţiunea turism şi pot să pun pariu pe 3 bucle din coada Canişului că se mândresc cu asta. Acesta fiind probabil unul dintre argumentele pe care le aduc când vine vorba de preţurile acelea la publicitate.
- ITR puteau ieşi minunat din povestea aceasta dacă îşi începeau articolul pe blog în felul următor: “Am admirat campania pornită de Oana Olaru-Zăinescu şi ne-am decis să o aducem în zona turismului blablabla.” Ba cred că până şi Zăineasca i-ar fi promovat
- Putem face noi google bombing mult şi bine pe “infotravelromania fură”, pentru că ei nu sunt o agenţie. Ce ar trebui să facem însă este să semnalăm agenţiilor care plătesc reclamă pe siteul cu pricină cam ce măgărele prestează dumnealor.
- Lăsând la o parte atitudinea domnului Petre Dordea, bloggerii români încă sar repede cu injuriile. O fi un defect al poporului român? Dacă nu ne place de cineva e prost?
În rest totul de bine, eu am trimis mail celor de la EuropaTravel.ro şi Vilextur, voi?
Joi, la petrecerea Zonga, am ieşit şi eu în lume după o lungă perioadă de absenţă. Credeţi-mă, am avut motivele mele pe care le păstrez pentru mine că nu stau să-mi plâng de milă pe blog. Ei bine, după ce prin vara lui 2011 mulţi m-au văzut rotundă, joi eram la minunata greutate de 59 kilograme şi mai aproape de 55 decât de 68-70. “Vai ce bine arăţi, Corina” au fost la ordinea zilei şi pot zice că m-am simţit mi-nu-nat! Tot joi m-am întâlnit cu Valentin Bosioc şi l-am luat la întrebări despre antrenamentul pe care ar vrea o madamă ca mine să-l facă pentru a da jos din şuncile pe care le-a balotat anii trecuţi alături de ceapă sau usturoi.
Vali mi-a spus atunci multe lucruri, dar eu nu aveam carneţelul la mine şi atunci am stabilit să îi trimit o listă cu întrebări la care el va răspunde şi iată că a ieşit un interviu în toată regula.
1. Antrenament acasă sau la sală? Care e varianta mai bună?
Ideal ar fi si acasa si la sala, chiar daca in cazul asta unii ar spune ca e deja exagerat. Daca timpul iti permite le imbini pe ambele: Minim 3 zile pe saptamana in sala + 2 din cele libere acasa. Pe intelesul tuturor: vrei performanta – tragi in sala; vrei mentinere – poti face linistit(a) acasa. Vrei rezultate vizibile rapid? Faci si acasa si in sala, dar corect si fara exagerari. Vrei doar mentinere si rezultate vizibile intr-un timp mai lung? Poti face acasa. Dar repet, ideal ar fi sa le combini.
2. Când e mai bine să te antrenezi? Dimineaţa sau seara? Ce reguli sunt?
Aici iti pot recomanda 5 mituri despre fitness care pot fi ignorate. Asta cu antrenatul dimineata/seara este unul dintre ele. Unii cercetatori sustin ca perioada ideala pentru antrenament este intre 16 si 18, ca atunci temperatura corpului este ridicata la maxim si antrenamentul va fi cel mai productiv. Dar nu este o lege batuta in cuie. Eu personal am facut antrenamente si dimineata si dupa-amiaza si seara. Mi-a mers la fel de bine la toate. In cazul in care am facut antrenamentul dimineata, toata ziua mi-a mers excelent. Insa nu toti pot merge dimineata in sala, la fel cum nu toti pot merge seara ca vin obositi de la munca.
Deci fa antrenament atunci cand ti se pare tie potrivit. Trebuie doar sa fii concentrat(a) si motivat(a)! Mai mult
Joi, 2 februarie s-a lansat Zonga.ro. Tot onlainu’ ştie deja, mi se pare redundant să mai scriu şi eu despre ce e vorba – dar am căutat un articol informativ să îl linkuiesc.
Cu ce m-a cucerit pe mine? Simplu, dacă acum când sunt doar 1.700 ore de muzică și peste 5.800 de artiști şi l-am găsit pe Mike Oldfield, când vor termina de uploadat albumele, o să ascult liniştită Paco de Lucia, Al Di Meola şi Kitaro.
Aplicaţia de Android îmi place – e simplă, suficient pentru mine – am ajuns la vârsta la care brizbrizurile mă obosesc (poza pe stânga). De azi încolo intenţionez să mă joc pe Zonga.ro, dar până una alta să nu uităm că am 3 invitaţii de oferit.
Nu facem concursuri că e obositor, aşadar primii 3 oameni care zic “io pentru că…” (inseraţi şi voi acolo o explicaţie de doamne-ajută!) primesc câte un cod să se zongească.
PS: eu ascult Oldfield de la 13 ani, e ca şi cum ne-am trage de şireturi, pot să-i zic Oldfieldel mai ales că îl iubesc.
Mă rog, pot zice şi acum 28 de ani sau acum 22. Oricum înaintea momentului care ne-a adus libertatea de a ieşi din ţară, de a-l înjura pe preşedinte când vrem, cum vrem şi până la 10 spiţă, de a spune ce gândim, de a decide ce facem cu propriul nostru corp.
De curând, stăteam de vorbă cu două doamne mai în vârstă, care îmi povesteau metodele de contracepţie şi metodele de avort folosite în perioada comunistă. Pentru cei care au pornit ecranele mai târziu vă pot spune că din anul 1966 şi până în 26 decembrie 1989, în cadrul unei politici pro-natalitate, avorturile au fost interzise in România, iar metodele de contracepţie au dispărut din farmacii. Aşa au început să apară o serie de măcelari şi măcelerăse, specializaţi pe avorturi, pentru că ştim că metoda calendarului, coitus interruptus sau spălăturile cu ceai de muşeţel nu sunt în topul metodelor de contracepţie sigure.
Bineînţeles prin interzicerea avorturilor şi limitarea accesului la metodele de contracepţie, femeile din România au început să caute alte metode de a scăpa de un x-lea copil nedorit.
In rândurile de mai jos voi enumera câteva dintre metodele de pierdere a sarcinii care se foloseau în “epoca de aur”.
- sondă cu ser fiziologic (sondă Nelaton care pompează ser fiziologic în uter până când îţi dă sângele)
- sondă cu formol (aţi citit bine, formol, substanţa folosită la îmbălsămarea cadavrelor)
- sondă cu apă cu săpun
- cărămida (o cărămidă se încingea, se turna oţet peste, iar femeia se aşeza astfel încât vaporii de oţet să îi intre în vagin)
- injecţii cu Miostin (medicament penru inima)
- sărituri cu greutăţi în braţe, pentru a provoca avortul
- băi clocotite pentru a provoca hemoragia
Dacă toate aceste metode “sigure” nu funcţionau, ajungeai până la urmă pe mâna unei “cizme” 4,3,2 style care venea la tine acasă cu “sculele” şi te chiureta pe masa din sufragerie cu un lighean poziţionat corespunzător. Luând în calcul datele problemei, şansele unei infecţii creşteau şi până la urmă făceai o febră pentru care trebuia să fie chemată salvarea (mai ales dacă nu erai bine chiuretată)
Iar dacă ajungeai la spital începea un nou dans, dansul procuraturii în care femeia trebuia să declare cine şi cum a ajutat-o să piardă sarcina. Refuza să răspundă, primea o condamnare la moarte sigură, pentru că i se refuza tratamentul.
Sigur, fiecare mamă are vreo colegă de serviciu sau cunoştinţă, care a lăsat în urmă un copil şi un soţ distrus murind de septicemie pe patul unui spital. Întrebaţi-le, cum era?
Probabil nu înţelegeţi ce mi-a venit de am scris un asemenea post. E simplu, de fiecare dată când aud pe cineva zicându-mi că pe vremea lui Ceauşescu era mai bine, simt nevoia să-i reamintesc acest lucru, mai ales dacă este femeie.
Eh, nu vă pot zice cât m-am bucurat când am aflat că unii oameni chiar vor să afle ce s-a mai întâmplat la întâlnirea cu nutriţionistul. Care de fapt e nutriţionistă şi care de fapt se numeşte Andreea Căzănaru.
Vineri când m-am întâlnit cu Dna Dr Căzănaru la ora 13.00, aveam 66.8 kg şi am declarat această greutate, cea de la care pornim spre 56 – 57le mult visate.
Dna Dr s-a uitat pe jurnalul meu în care trecusem jumările şi şoriciul mâncate cu Bvndarv săptămâna trecută şi prăjitura cu ciocolată pe care n-am putut-o refuza pentru că era cu multă ciocolată. A văzut dna doctor cam ce bobinez eu de obicei şi mi-a făcut o listă cu alimente de bază (carne/ou, peşte/ou, legume, fructe, lactate) şi “condimente” (cartofi, rădăcinoase, boabe, pâine, paste/orez), dintre care aveam voie să-mi aleg 2 de bază şi un condiment. Eu mi-am ales 3 de bază – carne/ou, legume şi lactate.
Pe baza celor 3 alimente alese, am primit o dietă franţuzească pre numele său Bordeaux (dar fără vin) pe care o voi urma săptămâna aceasta până vineri când schimbăm, că totul se schimbă şi nimic nu e la fel.
La această întâlnire care a durat o oră şi ceva am primit un cântar electronic să-mi cântăresc tot ce mănânc şi câteva sfaturi importante:
- - lactatele cu 0% grăsime sunt nocive pentru că în ele se pune amidon pentru a le păstra consistenţa cremoasă. Prin urmare, nu ajută la slăbit. A, da. Dacă nu scrie pe etichetă, nu înseamnă că nu e aşa.
- - înainte de a face sport trebuie să ridici un pic indicele glicemic, pentru că după 20 de min de efort susţinut, organismul începe să consume din muşchi în loc să consume din grăsime.
- - condimentele iuţi ajută la slăbit! Deci bobinaţi chilli, usturoi, piper şi alte nebunii iuţi, ajută la intensificarea arderilor.
- - e bine să ai o distanţă de 4-5 ore între mesele principale şi 2 gustări pe zi
Pot zice că sunt mândră că m-am decis să merg la nutriţionist. Sunt convinsă că voi slăbi mai uşor pentru că: mă văd cu dna doctor săptămânal, îmi dă regim în funcţie de nevoile organismului meu, trebuie să completez tot ce mănânc în jurnal şi mi-ar fi ruşine să trec o şaorma când eu am dietă cu legume, carne şi lactate. Plus că am o prietenă care merge la aceeaşi nutriţionistă şi ne susţinem una pe cealaltă.
Astăzi la ora 19.30 voi afla care este rata metabolică bazală a subsemnatei şi viteza undei de puls ca să aflu cum se prezintă vasele mele de sânge când am şaizeci şi de kilograme.
Mă bat pe umăr pentru ideea înţeleaptă de a merge la Kilostop şi abia aştept să aflu ce secrete îmi va împărtăşi dna doctor astfel încât să nu bobinez ca nebuna de sărbători.
Cei care mă cunosc au remarcat că m-am rotunjit destul de mult faţă de felul în care arătam acum 2 ani. Am pus un număr considerabil de kilograme – zece – şi nu mai mă simt confortabil în propria mea piele.
Nu ştiu cum sunt alte persoane, dar pe mine mă deranjează să-mi simt şuncile de pe picioare sau de pe spate – ştiu că nu sunt excesiv de grasă, sunt plinuţă şi nu mă încadrez la obezi, încă. Şi nici nu voi ajunge acolo, pentru că sunt îndeajuns de conştientă pentru a nu mă lăsa.
Eh, în aprilie am rămas uimită când am văzut pe cântar cifra uriaşă de 70 şi partea amuzantă era că nici nu-mi dădeam seama cum am ajuns acolo, că parcă prin septembrie 2010 aveam 58 – 59. Deci cum te faci batoză aşa fără să ştii? Mănânci bine şi se depune într-o veselie.
Bineînţeles, când am văzut 70 am avut câteva momente în care m-am gândit: Ei bine, asta e. Am ajuns o grasă, nu mai am ce face, măcar să mănânc ceva. După care mi-am revenit şi am trecut la regim. Şi am slăbit până la 64.
Dar targetul meu final este acum 57-le de la care am plecat.
Să ştiţi că am citit suficientă literatură pe subiect şi mi-am dat seama de un lucru simplu. Pentru a slăbi în mod sănătos, trebuie să mergi la nutriţionist şi să vizitezi sălile de fitness. Şi le-am luat pe rând, mai întâi doctorul şi de marţi şi sala.
După toate aceste reflecţii şi aflând de la o prietenă, a cărei prietenă s-a dus la nutriţionist (pe principiul prietenul unui prieten, al unui prieten), mi-am făcut programare şi vineri am fost la prima întâlnire. Se vede bine backgroundul meu de online, în care am ales o clinică de nutriţie pe baza recomandării unei cunoştinţe.
La prima întâlnire pot spune că mi-a plăcut doctorul nutriţionist care mi-a fost alocat, deşi eu alesesem pe cu totul altcineva. O tipă slăbuţă (ar fi culmea să fie o tipă grasă!) cu vorba lina, poate prea lină, cu mişcări gingaşe, care mă trata ca pe orice alt pacient care bobinează în disperare. A trebuit să completez şi un chestionar de 9 pagini în care să îmi povestesc sănătatea şi stilul de viaţă.
Mi-a plăcut că domnişoara (sau doamna) doctor m-a întrebat de ce m-am decis să merg la un nutriţionist şi am putut să îi dau răspunsul meu deştept, pe care nu l-am repetat că nu am obiceiul să-mi repet replicile în faţa oglinzii şi anume: “vreau să învăţ să slăbesc sănătos, să îmi respect metabolismul şi să nu mă mai îngraş după”. Simplu, nu? Aşa zic şi eu.
Până la următoarea programare, adică pe 2 decembrie va trebui să completez un jurnal al meselor în care să trec fiecare prostie care-mi intră în cavitatea bucală, iar la cum arăt acum nu se mai pune problema decât de produse alimentare.
Se pare că până în februarie am şanse să ajung la 60, pornind de la 68.7 (cât arată aparatul lor, de care nu mi-a plăcut deloc), aşadar sper ca de ziua mea să fiu silfidă ca pe vremea când arătam aşa. Şi pentru toată distracţia aceasta voi plăti 1070 lei în 3 tranşe. Ceea ce mie mi se pare de bun simţ când e vorba de sănătatea mea.
Voi ce aţi vrea s-o întreb pe nutriţionistă? Că eu deja mi-am făcut listă
Stăteam de vorbă cu o prietenă zilele astea şi ‘mneaei mi se plângea că nu pricepe cum unele femei, de dragul argumentaţiei să le zicem piariste, şi-ar sacrifica demnitatea şi respectul de sine pentru nişte lucruri meschine precum articole pe bloguri de A-List. Facem o mică paranteză şi trecem aici o ipoteză uşor demonstrată mie cum că în spatele (şi de multe ori şi faţa) oricărei bloggeriţe se află un A lister.
Şi cum o ascultam eu pe amica aceasta a mea, împinsă fiind de experienţa mea din ultimul an şi un pahar de vin roşu, am tras aer în piept şi am început o discurs, vehement aş zice în care îi explicam cum noi, ca societate şi specie de Homo sapiens sapiens, ne-am căca defeca în mai puţin de 2 secunde pe asemenea concepte absurde, pentru – să zicem – un os mai mare şi mai cărnos.
Acum, le cer scuze cititorilor mei pro – creaţie / 7 zile, dar eu cred că sunt mai puţine verigi lipsă între mine şi o maimuţă, versus io şi o bucată de pământ reavăn (mai mult, diferenţa e atât de mare încât eu mă pot pişa micţiona pe o bucată de pământ, dar analogul nu se poate întâmpla), prin urmare, dacă zic că suntem mai mult animale, decât fiinţe superioare conduse de sentimente pure precum altruismul, demnitatea şi sacrificiul de sine, ştiu despre ce vorbesc, pentru că mă uit în jur şi îmi resimt unicitatea.
Deşi cred cu tărie în asemenea concepte şi îmi conduc viaţa în funcţie de înţelegerea mea a acestora, cred cu şi mai mare tărie, aş zice erecţie, că dacă mâine s-ar tăia curentul în toată lumea (becuri, motoare cu aprindere electrică, telefoane şi Facebook) în 5, hai poate 10 minute după ce ne-am dumiri că s-a dus dracului civilizaţia, ne-am întoarce cu o lejeritate de pijama la rădăcinile noastre de bestii, iar basme precum demnitate şi ladys first ar dispărea cu desăvârşire. Şi dacă foamea ar fi mult prea mare, primii pe proţapuri ar fi handicapaţii pentru că nu s-au mişcat suficient de repede ca să ne dispară din raza vizuală.
Ce vreau să spun în acest articol uşor dezlânat pe care îl vedeam coerent şi plin de miez când l-am început? Vreau să spun că ar trebui să îi lăsam pe ceilalţi să se ghideze după propriile percepte, iar noi să le urmăm pe ale noastre, oricum dacă pică curentu’ o belim cu toţii.
PS: cum vi se pare mai ochiometric? Pe stânga sau pe dreapta? (like sau share, că nu mă priveşte poziţionarea voastră pe axa x).
Loading ...