Am o veste proasta.. Deoarece si pentru ca Domnu Akismet cenzura prea mult si mai precis ii cenzura pe Dracu si pe Unique, m-am hotarat sa va challengiuesc iar capacitatile de calcul cu antispamu ala care va intreaba cat fac 1+1…
Regret, viata este cruda…
Bag de seama ca se lepsuieste lumea p-acilea de te-nverzesti la fata…
artistu‘ (el fiind printre putinii care ma baga-n seama) s-a gandit sa-mi dea cu leapsa peste bot sa ma trezeasca la realitate…
Eu n-am all time favourite… Asa ca voi pune aici Top 3 Scarba (adica, ce ascult cand mi-e sila de manelele vecinului de la 8)
Primul, de scarba: Alabama 3 – Too Sick To Pray
Al doilea, de mai mare scarba: Tom Waits – God’s Away On Business
Al treilea, de scarba universala: Laurie Anderson – O Superman
Si pentru prima si ultima oara, voi da aceasta leapsa mai departe…
In ordine alfabetica a numerelor de pe tricouri: Dracu, Rufio si Z3Ro (hai baieti, va rog eu frumos, ca-s curioasa…)
Daca mai sunt si altii care doresc sa se implice in campania de promovare a traditiei lepselor tampite, sunt invitatii mei sa puna acolo ce vrea musculatura lor…
Later Edit: Doar ca sa il oftic pe artist mai adaug niste linkuri… Si anume: asta, asta, asta, si asta (nu de alta da’ m-am sictirit sa caut pe youtube…)
Ce se-ntampla dom’le? S-au tampit romanii? Se casatoresc asa pe capete ca vacile la abator?
Adica ce aveti cu noi, astalaltii? Noi cu ce v-am gresit de ne invitati pe noi la nuntile voastre? Aveti nevoie de avans pentru creditu’ la cosmelie, si ce va ganditi voi? Hai sa punem de-o nunta! Le servim o piftie cu doua muraturi, le susuram o manea la ureche si gata! Poc, caramida de euroi peste noi sa ne facem apropritari!
Da’ cu noi cum ramane? Adica cu noi, prostii de venim sa va vedem cum va casatoriti prima data. Poate ca avem si noi alte treburi in uichenduri? Poate vrem si noi sa stam in casa sa vegetam pe canapea! Nu sa mergem tantosi la cine stie ce bomba, sa mancam cine stie ce salmonele si sa platim pe ele mai mult decat vom da pe medicamente!
In urma cu ceva mai multa vreme am avut ocazia sa ma urc intr-un taxi dinspre Drumul Sarii inspre Pantelimon. Drum lung, circulatie blocata, aveam timp berechet sa conversez cu taximetristul. Omul, un mucalit, m-a intrebat ce varsta am, ce lucrez, daca sunt singura, i-am raspuns ca da. Dezamagit, omul mi-a spus ca nu e normal pentru varsta mea, dar si-a exprimat convingerea ca voi gasi pe cineva, cu o conditie:
Donsoara, daca il gasiti, aveti grija sa fie un pic mai frumos ca dracul, atat cat sa nu va fie rusine sa iesiti cu el in lume! Sa va spuna tot timpul ca va iubeste si macar o data pe saptamana sa va aduca flori…
Am discutat cu omul acela mai multe chestii, insa fraza aceea mi-a ramas intiparita in memorie… Mi-am amintit de ea astazi, dupa ce am avut parte de niste imagini si conversatii interesante. Prima a fost o conversatie messengeruiasca cu un vechi prieten care mi-a spus ca e ziua prietenei, eu curioasa din fire, l-am intrebat ce flori i-a luat, nu-i luase. Dupa aceea am mers la bunicul meu, care ma astepta cu o tuberoza si crizanteme, dupa care in drum spre casa, am vazut un tip, modest dar cu un mare aranjament in brate, vorbea la telefon si spunea ca e ziua sotiei sale…
Booooon, de ce scriu eu asta? Pentru ca am remarcat ca tot mai multi dintre barbatii de o varsta cu mine au o spaima inexplicabila de flori.
Ce aveti, mama? Nu va musca florile (si daca voi credeti asta inseamna ca ati vazut prea multe filme de categoria B), nici nu vi se vor usca bratele daca atingeti vreo garoafa, si va jur! nu vi se diminueaza masculinitatea, daca ii duceti proastei, din cand in cand vreo floare…
Dragii babei, femeile vor sa creada ca sunteti niste sensibili, care tot ce isi doresc de la ele este o relatie curata si tandra, iar cand vor primi floarea, se vor uda toate, chit ca va prezentati cu un manunchi de ciumafaie! Si, cine stie ce primiti in schimb…
In ultima vreme i-am auzit pe unii regretand vechiul sistem, i-am auzit pe altii care nu-i pot intelege pe cei care regreta comunismul.
Trebuie sa recunosc ca fac parte din categoria care-si pune ganditoare degetul la tampla si se intreaba: “Cum pîzda mă-sii?” (copyright Tetelu). Chiar, cum asa? Cum sa regreti cozile lungi si interminabile? Cum sa regreti uleiul si zaharul pe cartele? Cum sa nu regreti mortile a mii de romance care care au incercat sa scape de o sarcina nedorita si au fost lasate sa moara pe masa de operatie, doar pentru ca refuzau sa spuna cine le-a ajutat… Cum sa regreti frica ca oricine te poate turna ca l-ai injurat pe Ceausescu?
Imi amintesc ca strabunicii mele ii era o frica constanta, laitmotivul ei era: “si pereti au urechi”? Cum sa regret asa ceva? Cum sa regret frigul din case? Si penele de curent? Cum regreta ei locurile de munca inghetate iarna si cuptoare vara?
Imi dau seama, e usor sa stai pe canapea uitandu-te la tembelizaur si gandindu-te ce bine era, in timp ce molfai o banana, sau un sandwich cu sunca si cascaval. E usor sa te uiti in gura vreunei fosile care iti vorbeste despre socialismul regretat, tragand cu ochiul peste un Playboy. E facil sa spui ca aveai bani, dar nu aveai ce face cu ei…
Discutam cu Coana Mare iar replica ei a fost ceva de genu’:
Draga, toti cei care regreta viata de atunci sunt cei care au fost luati de la coada vacii in urma Colectivizarii si pusi sa munceasca intr-o fabrica. Astia, aveau mancare, de la rudele de la tara si atunci ei nu stateau la coada ca ceilalti, ei isi amintesc ca aveau bani, pentru ca nu dadeau 100 de lei pe un pachet de carne luat pe sub mana… A, da! Ei erau urechile peretilor.
In ultima vreme simt ca nu mai am ce spune. Ma simt goala de idei. In capul meu roiesc ganduri si franturi de amintiri fara niciun sens. Simt ca as avea destul de multe de spus, insa in momentul in care ma asez in fata tastaturii, mintea mea devine un blank total si ma zgaiesc precum curca-n craci la monitor gandidu-ma ce voiam sa spun… Privirea mea devine din ce in ce mai goala, oamenii care ma stiau intr-un anume fel sunt mirati de stilul meu ma-doare-n-curist din ce in ce mai evident. Sa fie oare de vina schimbarea temperaturii? Sau Codul Rosu mi-a omorat 2 dintre cei 3 neuroni cu care functionam?
Un lucru e clar! M-am asezat in fotel, mi-am luat haspilicu-n brate si voiam sa scriu ceva… Si tot ce a iesit a fost lamentatia asta…
Apel catre umanitate: CINEVA SA-MI FACA O INJECTIE CU CREIER PANA NU AJUNG O LEGUMA!
Pana vine si medicamentu’ va pun si-un filmulet care mie mi-a placut rau, fiind facil, asa precum cele pentru copii lovitii de cretinism.
PS: Stie careva ce spune nenea ala acolo?
Initial voiam sa scriu despre cu totul altceva, insa plimbandu-ma din blog in blog am gasit ceva foarte interesant.
In primul rand va trebui sa sa ii multumesc lui WhiteWolf altfel, as fi auzit mult mai tarziu de aceasta initiativa…
Eu ma declar abonata la o biblioteca. Aveam 10 ani cand mi-am facut abonamentul si cred ca peste 70% dintre cartile pe care le-am citit au fost imprumutate de la aceea biblioteca… Si acum inca mai sunt abonata si ma duc o data pe luna sa imi iau portia de carte.
Astfel, cand vad un asemenea blog ma bucur!
Motivele sunt multiple… In primul rand ma bucur, BMB a inceput sa dea semne ca misca, felicitari! In al doilea rand, imi place ca tipii aceia de la PR, au avut o idee foarte buna (kinda corporate blog, ha?), in al treilea rand imi place campania lor!
Si tocmai pentru ca imi place campania lor, mi-am permis sa pun o poza (pana cand vor avea niste bannere) si filmuletul de promovare…
Si acum, Repeat after me: Biblioteca Metropolitana are blog!