Serile trecute discutam cu Motzu şi îi spuneam că mi-aş fi dorit să fi fost prezentă la câteva concerte.Şi aşa mi-a venit ideea să fac o listă a concertelor la care mi-ar fi plăcut să ajung şi la care voi ajunge, în situaţia în care voi visa planurile pentru maşina timpului.

Nu mă apuc să numerotez sau să fac un top pentru că toate mi se par la fel de importante.

Zoo TV Tour U2 sunt unii dintre favoriţii mei. Stiu pe dinafară albumele “Achtung Baby”, “The Joshua Tree” sau “All That You Can’t Live Behind” şi chiar dacă nu mai îmi plac la fel de mult, U2 rămân pentru mine unii dintre ei mai buni. Poate nu as merge acum la un concert de-al lor, fiindca m-au dezamăgit, insă sigur mi-ar fi plăcut să îi vad în turneul Zoo TV şi pentru că Zoo Tv a fost cel care a creat albumul Zooropa m-am decis să pun 2 videouri: Mysterious Ways şi Lemon

Dangerous Tour Nu mă pot declara o fană a lui Michael Jackson, dar trebuie să-i dăm cezarului, ce-i al cezarului, iar Michael Jackson a fost un fenomen pe care aş fi vrut să îl văd life. Pentru muzica lui, pentru showul lui şi pentru tot ceea ce a reprezentat el pentru muzica pe care o ştim acum.

Live Aid Nici nu ştiu unde mi-as fi dorit mai mult să fiu, la Wembley Stadium sau la JFK Stadium, am văzut filmările şi nu pot spune decât mi-ar fi plăcut să mă pot dedubla.
Din nou mă vad obligată să pun mai multe video, că să înţelegeţi la ce mă refer!

The Wall Live in Berlin Aş fi vrut să fiu acolo în 1990 pentru însemnătatea acelui moment. Lăsând la o parte ceea e înseamnă The Wall, dar sunt convinsă că atmosfera acolo era electrizantă, fericirea acelor oameni, cu siguranţă era molipsitoare.

Magic Tour Live at Wembley Stadium Freddy Mercury era un om atât de charismatic şi atât de vivace pe scenă încât cu siguranţă un concert Queen intră pe lista mea. Mi-a fost greu să aleg o piesă care să reprezinte acest concert, dar având în vedere că turneul se numea “Magic Tour” am ales “A Kind of Magic”.

Pavarotti and Friends Luciano Pavarotti organiza anual, în oraşul său natal Modena, un concert de binefacere care se intitula “Pavarotti and Friends”. Cred că mi-ar fi făcut plăcere să particip la toate aceste concerte.

Synchronicity Tour Ştiu că anul trecut au avut turneu, dar pentru mine The Police sunt cei din anii ’80 şi nu văd nimic fermecător în a-l urmări pe Sting cântând acum “Every Breath You Take”. Nu mă înţelegeţi greşit! Sting este cel are mi-a înseninat adolescenţa, îi ştiu muzica pe de rost, îi ştiu biografia pe de rost, data lui de naştere face parte din parolele mele, dar cred că atunci merita să-i îi vezi.

Mythodea: Music for the NASA Mission: 2001 Mars Odyssey Acesta a fost un concert pe care mi-aş fi dorit să-l văd din atât de multe motive încât nu ştiu cu care să încep: a avut loc la Templul lui Zeus, London Metropolitan Orchestra a cântat alături de Vangelis si de Corul Operei Naţionale a Greciei. Iar din video veţi înţelege de ce mi se pare un must see: e grandios.

Cam acestea ar fi concertele care îmi vin în minte acum, dar sigur aş mai găsi încă câteva! Voi la ce concerte aţi fi vrut să participaţi?

De fiecare dată când sunt într-o pasă proastă am câteva medicamente ale mele, ascunse în sertarul noptierei, medicamente care sigur îmi vor pune din nou zâmbetul pe faţă şi bucuria în suflet. Prima pastilă pe care o iau este o doză zdravănă de muzica lăutarească – nu, acum nu m-am referit la manele, ci la Gică Petrescu, Gabi Luncă sau Romica Puceanu, ba din când în când chiar şi un pic de Fărâmiţă Lambru.
Apoi îmi iau o doză mare de Bucureşti, nu contează cum, o piaţă, un parc, o plimbare în jurul blocului, sau hoinăritul cu câinele. Doar ies din casă şi mă las înconjurată de tot ceea ce înseamnă oraşul nostru îmbâcsit.

Eu sunt născută aici, sunt a doua generaţie de bucureştean get-beget şi am crescut în cartierul Dorobanţi (nu am scris asta ca să mă dau mare şi nici nu provin dintr-o familie de securişti, doar că la 11 luni am aterizat pe strada Roma şi am rămas acolo până la 16 ani), aşadar Bucureştiul meu, până pe la vreo 15 ani a fost reprezentat doar de Dorobanţi, Calea Victoriei, Magheru şi cam tot ce înseamnă acum zona 0 a Capitalei. Apoi, la 15 ani, întorcându-ma dintr-o plimbare prin Franţa, tatal meu mi-a prezentat Bucureştiul gri, prăfuit, plin de betoane şi lipsit de verdeaţă. Atunci îmi amintesc că am plâns, am plâns din nou, după 6 ani. Da, ţin minte de fiecare dată când plâng, pentru ca eu am plâns de-a lungul vieţii mele de maxim 20-25 de ori, desigur nu pun la calcul anii prunciei. Dar – deşi am plâns şi m-a durut să văd oraşul pe care eu îl ştiam drept “Micul Paris” – am îndrăgit şi acest Bucureşti şi am început să vad şi frumosul din el: o jardinieră înflorită la marginea unui balcon gri şi tern, un copil ştirb alergând printre blocuri sau un bătrân cu baston.


Bucureştiul este fratele meu, este cel căruia îi spun păsurile mele, aşezată pe o bancă (dacă vedeţi o tipă brunetă vorbind singură în parc sau în staţia de autobuz, puteţi veni să mă salutaţi, nu sunt nebună), este cel care mă inveseleşte scoţându-mi în cale oameni atât de neobisnuiţi. Pentru că sufletul din corpul de cărămidă şi beton al Bucureştiului sunt oamenii.
Şi atunci cum să nu-mi iubesc o rudă în ale cărui urechi îmi vărs eu tot năduful? Cum aş putea să spun că nu iubesc Bucureştiul? Da, poate îl mai înjur şi poate îl vorbesc de rău la prieteni, dar tot la el mă întorc pentru alinare.
Poate te întrebi ce-mi veni să scriu despre capitala noastră de la marginea Europei? Nimic special, doar am citit articolul lui Maddame scris pentru un concurs, la care se pare că voi participa şi eu, dar nu pentru câştig, ci doar pentru a-i spune Bucureştiului meu “Mulţumesc”

Vineri am ajuns la Street Delivery dintr-o nebunie, am vazut pe twitter cum discutau BlegooPR şi Adrian Ciubotaru că merg şi am zis “Hopa, o ocazie să o văd pe RR“. Nu am văzut-o pe RR, ea plecase deja, dar în schimb m-am întâlnit cu o grămadă de oameni. Au fost atât de mulţi că nici nu-mi mai amintesc. GeoAtreides, Adrian Ciubotaru, Gogu Kaizer, Gabriel Macovei, Bobby Voicu, Claudia Sofron (cu “s” nu “ş”!) şi mulţi alţii pe care i-am uitat şi cărora le cer scuze.
Atât de mult mi-a plăcut încât am ajuns acolo şi sâmbătă şi duminică. Sâmbătă au venit şi Simona Stănescu şi Hoinaru, Jinxa şi am întâlnit-o fugitiv şi pe iyli.

Sâmbăta GeoAtreides m-a urcat pe bicicletă şi a încercat să mă înveţe să biciclesc, însă nu am biciclit mult că mi-era frică să nu mă fac de râs în faţa întregii blogosfere. Pentru că după cum aţi văzut am enumerat destui.

M-a impresionat faptul că atât de mulţi oameni au aderat la o idee caritabilă şi au încercat cum au putut să facă ceva.
Şi s-a făcut. În urma celor 3 zile de Street Delivery s-au strâns 10100 lei, nu înseamnă foarte mult, dar înseamnă nişte banuţi care se duc spre Spitalul Marie Curie. Acolo este nevoie de o sală sterilă post-operatorie a secţiei de oncologie.

Trebuiesc felicitaţi organizatorii şi toţi cei care au pus suflet în această manifestare. A fost un gest frumos şi poate că ar fi putut să stea acasă pe canicula din week-end, să mănânce îngheţată şi să îi doară-n pulă de copii bolnavi de cancer (aşa cum l-am auzit pe un “domn” al cărui nume nu l-am reţinut). Dar ei au ales să se împlice şi să lupte pentru ceva mai mult decât confortul personal.

Am auzit că se va mai întâmpla un SoupNights la sfârşitul lui iulie. Atunci promit că voi ajuta şi eu cum voi putea, cu bannere cu ce o fi nevoie!

Din păcate, poze nu am făcut că sunt antitalent fotografic dar puteţi vedea poze aici, aici, aici, aici şi aici.

Probabil aţi remarcat cum tot spuneam că am planuri, că vreau să mă apuc de încă un proiect, că ce excitată sunt şi toate bălăriile mele.
Ei bine, e vorba despre Turism.Idaho.ro, deocamdată doar un subdomeniu. Deocamdată. Arhi îmi spunea că ar trebui să cumpăr un domeniu separat, însă deocamdată vreau să îmi formez mâna şi mai apoi voi trece pe domeniu propriu această idee.
Am intenţii măreţe cu acest proiect. Vreau să împărtăşesc din experienţa mea in turism (puţină, multă, cum o fi ea!) şi celorlalţi.
Pe de altă parte, poate nu am subiecte de scris zilnic aici, însă când vine vorba de turism, aş putea scrie câte 3 articole pe zi. Din păcate, nu am timpul necesar.
Pe acest blog intenţionez să postez review-uri primite de la diverse persoane. Primii care mi-au trimis review-uri au fost WhiteWolf (care a mai promis incă 2 cel puţin) şi Anaconda.
Voi încerca să răspund oricărei întrebări care îmi va fi adresată şi care, bineînţeles are legătură cu subiectul.
În mintea mea, acum este o învălmăşeală de idei, aştept trecerea timpului pentru a cristaliza forma acestui blog.
Mi-aş dori foarte mult să aflu ce aţi vrea voi să citiţi pe un asemenea blog. Mă interesează să aflu ce informaţii vreţi să aflaţi şi cum credeţi că ar trebui să vi le ofer.
Şi vă aştept la o discuţie despre turism

… dieta. Şi in fiecare zi uploadez pozele cu ce am mâncat. Dacă nu ar fi fost Maddy cu ideea, poate nu aş fi fost nici eu atât de atentă la ce mănânc, dar ideea că trebuie să scot telefonul şi trebuie să fotografiez tot ce bobinez m-a făcut să fiu mult mai atentă.
Aşadar vă invit pe pagina Experiment “Dieta Fotografiată” pentru a viziona cu ce se hrăneşte clasa muncitoare. Pentru că muncesc şi nu-mi pot petrece toată ziua bucătărind.

De când am găsit aceste două clipuri nu mă pot decide care îmi place mai mult.
Amândouă îmi ridică părul pe ceafă, amândouă mă impresionează.

Playing For Change | Song Around The World “One Love” from Concord Music Group on Vimeo.

Playing For Change | Song Around The World “Stand By Me” from Concord Music Group on Vimeo.

Tot respectul meu pentru cei de la Concord Music Group care au avut această idee. Şi acum, în aprilie a fost lansat albumul “Songs Around The World” care e de vânzare pe Amazon. Pe acesta chiar îl vreau!