Prima mea întâlnire cu SoupNights s-a întâmplat anul trecut pe vremea aceasta la Street Delivery. M-am îndrăgostit de supă şi am zis că vreau să particip ca voluntar.
Când m-a chemat Tara să pun umărul la treabă era deja luna august şi nu vă pot spune cât de binevenită a fost invitaţia. Atunci treceam prin nişte momente foarte dificile şi supa alături de un om foarte sensibil m-au ajutat să depăşesc cele mai grele clipe ale vieţii mele de până acum – aş zice eu.
A urmat o supă în cadru restrâns, o supă cremă de ciuperci prestată de Domnul Copolovici, cea mai bună supă cremă de ciuperci pe care am gustat-o în cei 27 de ani ai mei (atunci aveam 26, dar recordul se menţine).
În primăvară am gătit supă împreună cu Tara şi Ioana şi am dus-o gata ambalată în parcul Herăstrău, spre bucuria şi plăcerea biciciliştilor de la Bikewalk.
Pe data de 27 iunie vom avea o supă sub clar de lună. Supa pregătită de doi dintre domnii blogurilor gastronomice. Mă refer la Viorel Copolovici şi la Adrian Hădean. Primul va face supă marocană de năut și cremă de legume, iar cel de-al doilea va pregăti supă cremă de gulii și țelină cu semințe de dovleac și gazpacho andaluz.
Aş putea spune că până acum am fost alături de supă de la prima ediţie. Iar acum va fi prima ediţie de supă pe care o ratez.
Să nu credeţi că mi-a fost uşor să aleg între a redescoperi România şi supă. Nu mi-a fost deloc uşor. A trebuit să aleg între două dintre proiectele inimii mele: SoupNights şi Blogdeturism.ro. Dar pe când SoupNights are câţiva voluntari minunaţi, care mă complexează cu volumul de muncă pe care îl depun, BdT (cum îmi place mie să zic) nu mă are decât pe mine.
De data aceasta nu voi fi în Bucureşti pentru a supa la Livada Cu Vişini. Nu voi fi nici măcar pentru a ajuta la realizarea supei. Dar ştiu că cei pe care cu mândrie îi numesc colegi de supă vor fi acolo să strângă bani pentru Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu.
Colegii mei: Claudia Sofron, Olivia Vereha, Ioana Blanaru, Alexandra Buzas şi Răzvan Diaconu , conduşi cu graţie de către iniţiatoarea proiectului Tara Duveanu vă invită la:
Cu toate că nu voi fi acolo să vă salut, gândurile mele vor fi la voi şi la supă.
Aşa a zis Tara că ar trebui să scrie pe stickerele SoupNights, iar eu m-am uitat ciudat şi m-am gândit că e atât de lipsit de originalitate. Da Tara, recunosc că nu mi-a plăcut sloganul SoupNights când l-am auzit. Dar după aceea mi-am dat seama că e mai mult decât potrivit.
Ziua de ieri mi-a dovedit că aşa este. Totul se rezolvă când îţi doreşti ceva cu adevărat.
Nu-mi găsesc cuvintele să-mi exprim bucuria că particip la acest proiect, aşa încât vă las cu fotografia mea favorită.
Mulţumirile mele merg către: Tara, Ioana, Andrei Crivăţ (care m-a sunat să mă întrebe cum a fost), Adi Hădean (care ne-a dat o reţetă de supă pe care nu am mai putut s-o facem din diferite motive, dar pe care o vom publica pe situl SoupNights.ro), EBucătăria şi Ariel (care a organizat BikeWalk)
ă sunt mândra posesoare a unui caniche negru şi hapciupalitic, am mai dat cu subsemnatu‘ pe aici. Că minunata mea javretă fuge de aspirator ca dracu’ de tămâie, nu cred că am menţionat până acum.
Vă daţi seama că fix la Blacky al meu m-am gândit când am ajuns la Caravana Samsung, unde au fost prezentate câteva dintre electrocasnicele lor de ultimă generaţie şi am facut cunoştinţă cu aspiratorul Navibot. Jucăria care se plimbă singură prin casă şi face curat ar fi instantaneu considerată inamic şi probabil se vor întrevedea 2 linii de acţiune: prima va consta în a ne lua coada la spinare şi fuga în cel mai apropiat colţ sau cele mai apropiate braţe sau varianta beligerantă în care intrusul va fi atacat. Amândouă imaginile mă amuză şi cred că mă voi strădui să achiziţionez aspiratorul numai pentru a stresa căţelul. Plus că ar ieşi nişte filmuleţe tocmai bune de pus pe youtube! Mai mult
cum 3 zile întrebam pe twitter care variantă ar fi mai potrivită pentru o femeie: Android-ul sau iPhone-ul.
Ştiu că în primul caz vorbim de un sistem de operare versatil ce se pretează mai multor telefoane, iar al doilea caz reprezintă un singur telefon. Dar întrebarea rămâne valabilă.
Până acum vreo 2-3 săptămâni aş fi recunoscut că mă îndrept lejer spre statutul de mactard indus atât de iPhone cât şi de MacBook. Doar că în ultima vreme m-am cam jucat cu un telefon cu Android pe el şi trebuie să recunosc că Androidul îmi place din simplul motiv că nu te limitează la un singur model de aparat. Mai mult
În sfârşit îmi văd visul cu ochii şi blogul de turism lansat.
Am ales data de 1 Decembrie pentru că mi-am dorit o dată pe care să o pot reţine uşor. Şi are şi un concurs de lansare.
În Românistan expresia “Nu fă nimic” e brodată pe drapel cu aţă invizibilă, trebuia doar să vină cineva şi să o zică verde-n faţă. Mă bucur că printre cei care au spus-o se numără şi unele persoane foarte dragi mie şi tocmai de aceea pun şi eu filmuleţul Hepi Fiş pe blogul meu. Oricum pe tuităr se cunoaşte că sunt fană Radio Enervan, odată şi odată trebuia să o spun şi pe blogul personal.
Păstrând tradiţia pe care am instaurat-o vinerea trecută, avem a doua ediţie a Friday Night Jukebox, articolul în care ascultăm muzica ce-mi place.
Mă bătusem eu în pept cu cărămida că voi veni cu o temă pentru astăzi, dar să mă ieie dracii dacă mi-o venit ceva în cap! Bine, aş putea presta o seară de lăutărească să simţim tiganii din noi, dar parcă n-am chef să trilulilez “Florăresele” Romicăi Puceanu.
Acestea fiind spuse, să purcedem cu muzicile şi să lăsam bălăriile că avem treabă!
Prima piesă pe care o vom asculta mi-a fost prezentată de către Junky, unul dintre oamenii pe care îi admir şi îi respect. Piesa se numeşte 72nd Street a Ritei Chiarelli.
Atunci când am ascultat-o pe Lhasa de Sella m-am gândit la cărţile lui Carlos Castaneda, m-am gândit la Don Juan şi deşert. Una dntre favoritele mele este Para El Fin Del Mundo O El Ano Nuevo
După două piese mai supărate pe viaţă ar merge să ascultăm o piesă mai veselă, care să ne amintească de frumuseţea drumului. Mă refer la “End of the line” al celor de la Traveling Wilburys. Această trupă a fost o glumă a unora dintre greii muzicii: George Harrison, Jeff Lynne, Roy Orbison, Tom Petty şi Bob Dylan. Piesa asta mi se pare atât de veselă şi optimistă încât o ascult cu plăcere de fiecare dată.
Şi dacă tot am pus ceva vesel şi tot vorbim de muzică, hai să vorbim de Musicology a lui Prince, ţin minte cum aveam 13 ani şi ascultam Purple Rain. Şi poate că am fi putut asculta Purple Rain, dar prefer ceva mai ritmat că incepe weekend-ul şi e vremea prea frumoasă afară.
Şi m-am decis să închei cu o piesă simplă, cu doar câteva versuri şi cu un videoclip regizat de Lars von Trier. Vorbesc acum de Baker Man a danezilor relaxaţi şi anume Laid Back, să vă mai povestesc cât de mult îmi place vocea lui Hanne Boel? Eu zic că nu mai are rost…
Aş fi putut continua, dar eu consider că 5 piese sunt suficiente. Săptămâna viitoare voi fi revoluţionară. ;)
Loading ...