Săptămâna trecută eram tare excitată de Targul de Turism, mă gândeam că o să fac super articolaşe şî materiale pentru blogul de turism. Dar când am ajuns acolo joi, şi să ştiţi că am fost prezentă la târg toate cele patru zile, am rămas profund dezamăgită. Cel mai praf târg pe care l-am văzut in cei 11 ani de târguri la care am participat. Eu am istorie veche cu târgurile, am fost până şi la RITS care se ţinea în Palatul Parlamentului, dar acesta mi s-a părut cel mai slab.

Să mă apuc să spun că modul în care Ministerul Turismului promovează turismul românesc este o mare lăbăreală? Să mă apuc să spun că au fost cheltuiţi o căruţă de bani aiurea? Să spun că vorba circula printre expozanţi că închirierea intregului parter al pavilionului central a fost doar o metodă de a face rost de bani albi pentru campanii portocalii?
Ce nevoie avea România de promovare în România? De ce au fost chemaţi diferiţi gurişti gen: Mandinga sau Andra?

De ce mă duc eu ca expozant la târg? Pentru a-mi prezenta oferta, iar dacă mie îmi urlă decibelii ce voi face? Voi urla la client încercând să-i prezint oferta mea?
Agenţiile de turism au fost aruncate la etajul 3 şi ANAT-ul intr-un cerc secundar.

Pe de altă parte s-a văzut clar că suntem în plină criză, nu s-au mai aruncat atâţia bani pe materialele promoţionale, nu s-au mai dat atâtea bombonele şi sărăţele şi numărul expozanţilor a fost înjumătăţit, pe de-o parte de sus numita criză, pe de altă parte de lipsa spaţiului din care Ministerul Turismului şi-a alocat 180000 mp în care am putut vedea o scenă unde prezentau hapciupaliticii de Răzvan şi Dani.
Scârbită fiind de ceea ce vedeam, am făcut şi câteva fotografii în prima zi, doar pentru a evidenţia modul inteligent în care Ministerul a gestionat spaţiul uriaş pe care l-a închiriat pe banii nostrii.

Ah, da! Elenita şi cu El Presidente au fost şi ei prezenţi dar nu m-am obosit să le fac poze, stricam bunătate de memorie a telefonului pe ei.

Ca orice femeie sunt şi eu nestatornică, ce dreacu’ nu-mi pot dezice condiţia de muiere ce sunt.
Şi fiindcă mă plictisisem să tot văd că sunt o căruţă cei ce folosesc tema MiniBlog şi până voi avea 300 de coco să-i dau lui Buddha pentru o temă personalizată (şi cred că nici el nu vrea să am banii ăia, căci l-aş chinui rău de tot că ce vreau eu e fiţoşenie mare cu legături directe spre Dune) m-am decis să-mi schimb tema, iar.

De data aceasta culorile pe care le-am ales sunt mai vii şi mai electrizante, aşa ca pentru idaho şi când s-o întoarce ăla micu’ şi subnutritu’ din Copenhaga cu iubitul meu haşpilic, voi avea şi un header mai de doamne-ajută. Dar şi când mi-o veni mie amoru’ înapoi, imediat punem de header frumos pentru blog să fie şi fata fericită. Pentru că mi-am dat seama că nu-i aşa mare filozofie să-mi fac un header, doar că mi-era lene, dar dacă ţipă dorinţa-n mine… m-oi descurca eu, că-s fată destul de deşteptăcuţă. Deocamdată ne mulţumim cu încropeala asta pe care o vedeţi mai sus.

În rest se pare că am câştigat o inscriere gratuită la Internetics.ro, chestie foarte utilă mie, că am atâtea proiecte de depus că nu ştiam cum să fac rost de bani. Şi dacă nu te-ai prins că eram sarcastică să ştii că e un buton roşu în colţul dreapta-sus, are un x (ics) pe el, îl vezi? Acum apasă şi nu te mai întoarce.

Pentru restul care aţi prins subtilitatea vă mai aştept, o să fac şi Chocolate Chips Cookies şi dacă mă oftic trag şi un şerbet de gutui. Nu de alta, dar sunt multilateral dezvoltată ştiu să şi gătesc, ştiu să şi scriu şi am şi guriţa în formă de O (p-asta am spus-o că am văzut ce impact a avut ieri la articolul cu dezamagirea. )
PS: Edi, ce părere ai, mă apropii de stilul original? Ăla de acum 2 ani?

… şi eu o dau cu bâta-n baltă şi nici nu-mi dau seama când o fac.
… îmi pare rău să aflu că am rănit o persoană printr-un gest care mie mi s-a părut benign.
… mai şi greşesc.
… regret când mi se spune.
… cer scuzele de rigoare.
… ştiu că nu sunt suficiente.
… mă oftic că nu pot întoarce timpul înapoi.
… încep să sufoc persoana cu iertăciuni şi o enervez şi mai tare.

Dom’le, că sunt proastă am stabilit-o deja de mult timp! Adică nu sunt proastă-proastă, sunt proastă la modul că am încredere şi pun botul. Adică, să zicem că acord o grămadă de credit oamenilor şi dup-aia mi-o iau prin guriţă, că deja am ajuns să am forma botului în O. Şi tot timpul zic că nu mai fac aşa şi că mă învăţ minte, dar parcă nu intră nimic în creieraşu-mi şi după vreo fază, mă trezesc uitându-mă dezorientată în jurul meu întrebându-mă: “Ce dracu a fost asta şi de unde a venit aşa din senin?”
Şi zău dacă înţeleg! Că totuşi mi se pare că trăim într-o societate cu nişte reguli şi norme şi modele. Şi mi se mai pare că deşi urăsc să fiu dată la xerox, mă conformez şi eu regulilor şi modelelor pentru binele celorlalţi. Pai bine, bre şi dacă eu fac aşa, de ce ‘zda mă-sii restul se cacă pe ele de reguli şi nu le respectă?

De fiecare dată când mi se împlântă vreo bucurie d-asta, îmi promit că nu voi mai fi aşa credulă şi nu voi mai acorda oamenilor încredere şi nici o urma de prezumţie a nevinovăţiei. Dar dup-aia îmi dau seama că nu vreau să fiu aşa, nu vreau să ajung să îi privesc pe totî cu suspiciune şi nu vreau să fiu atât de acră!
Dar mă oftică să fiu din ce în ce mai dezămăgită! Probabil trebuie să mă obişnuiesc să mi-o iau prin guriţă şi să nu mai îmi pese. Dar deloc. Şi cred că sunt pe drumul cel bun