Avort? Da!
Remarc acum cu lejeritate ca lumea a inceput sa scrie despre avort. Ca e un lucru rau, ca e cah, ca sa nu-l faceti fetitelor si baieteilor!
Este adevarat, au aparut metodele contraceptive si nu mai avem nevoie de avorturi, in teorie. In practica avem!
Exista accidente! Se rupe prezervativul, ai luat pastila mai tarziu, ai fost cuprinsa de pasiune si ai uitat ca esti la ovulatie, sunt situatii care se pot intampla.
As vrea sa ii vad pe toti cei care militeaza impotriva avortului pusi intr-una din urmatoarele situatii (si las complet de-o parte violul):
EA Tanara, studenta, traieste din banii parintilor si a facut o greseala cu un el absolut fermecator. Ce va face? Va pastra acel copil, desi isi da viata peste cap? Desi nu ii va putea oferi acelui copil tot ceea ce ii este necesar? Desi parintii nu o vor putea ajuta sa creasca un copil? Il va pastra, cu toate resentimentele ce apar? Si nu care cumva sa-mi spuna vreuna ca nu exista resentimente, fiindca vor exista. Stiti inspre cine vor fi canalizate acele resentimente? Inspre copilul care nu a avut nicio vina ca i s-a dat nastere, care va trebui sa auda o viata intreaga de la mama sa ce ar fi putut fi ea, daca nu l-ar fi facut pe el…
EL Tanar, indragostit, n-are bani nici sa traverseze, daramite sa-si cumpere prezervative, sar hormonii in el ca o gasca de manelisti peste un emokid si o vede pe ea, frumoasa dar proasta. Ce va face? O va lua de nevasta desi nu are bani nici de sosete, daramite de pampersi? Va sta cu acea femeie o viata intreaga, traind in fiecare zi cu ura? Ce fel de tata credeti ca va fi? Un tata bun care isi iubeste copilul, sau un tata care isi va varsa nemultumirile asupra copilului?
Haideti sa fim seriosi! Avorturile isi au rostul lor. Ce ma nedumereste este faptul ca intotdeauna am acordat mult credit bloggerilor, am considerat ca sunt niste oameni open-minded, dar o simpla cautare pe google imi dovedeste ca nu…
Gasim o sumedenie de bloguri in care ni se explica ce rele si urate sunt avorturile, dar nimeni nu se gandeste sa priveasca un pic mai departe, in viata celor care nu ar trebui sa avorteze si a celor care n-ar trebui sa fie avortati.
Si ce ma doare cel mai tare? Ca multi dintre acestia sunt de o varsta cu mine! Daca de la cei de aceeasi varsta cu mine nu ma pot astepta la o gandire lucida, ce as putea astepta de la ceilalti. Daca pana si in problema avorturilor ne lasam condusi de sentimente si “frica lui Dumnezeu” atunci este clar ca asteptam linistiti sa vina cineva sa ne puna un jug frumos, plin de sentimente si de dragoste a lui Dumnezeu.
Si ca sa terminam intr-o nota mai sarcastica…










