Dom’le, că sunt proastă am stabilit-o deja de mult timp! Adică nu sunt proastă-proastă, sunt proastă la modul că am încredere şi pun botul. Adică, să zicem că acord o grămadă de credit oamenilor şi dup-aia mi-o iau prin guriţă, că deja am ajuns să am forma botului în O. Şi tot timpul zic că nu mai fac aşa şi că mă învăţ minte, dar parcă nu intră nimic în creieraşu-mi şi după vreo fază, mă trezesc uitându-mă dezorientată în jurul meu întrebându-mă: “Ce dracu a fost asta şi de unde a venit aşa din senin?”
Şi zău dacă înţeleg! Că totuşi mi se pare că trăim într-o societate cu nişte reguli şi norme şi modele. Şi mi se mai pare că deşi urăsc să fiu dată la xerox, mă conformez şi eu regulilor şi modelelor pentru binele celorlalţi. Pai bine, bre şi dacă eu fac aşa, de ce ‘zda mă-sii restul se cacă pe ele de reguli şi nu le respectă?
De fiecare dată când mi se împlântă vreo bucurie d-asta, îmi promit că nu voi mai fi aşa credulă şi nu voi mai acorda oamenilor încredere şi nici o urma de prezumţie a nevinovăţiei. Dar dup-aia îmi dau seama că nu vreau să fiu aşa, nu vreau să ajung să îi privesc pe totî cu suspiciune şi nu vreau să fiu atât de acră!
Dar mă oftică să fiu din ce în ce mai dezămăgită! Probabil trebuie să mă obişnuiesc să mi-o iau prin guriţă şi să nu mai îmi pese. Dar deloc. Şi cred că sunt pe drumul cel bun
October 9, 2009
Păstrând tradiţia pe care am instaurat-o vinerea trecută, avem a doua ediţie a Friday Night Jukebox, articolul în care ascultăm muzica ce-mi place.
Mă bătusem eu în pept cu cărămida că voi veni cu o temă pentru astăzi, dar să mă ieie dracii dacă mi-o venit ceva în cap! Bine, aş putea presta o seară de lăutărească să simţim tiganii din noi, dar parcă n-am chef să trilulilez “Florăresele” Romicăi Puceanu.
Acestea fiind spuse, să purcedem cu muzicile şi să lăsam bălăriile că avem treabă!
Prima piesă pe care o vom asculta mi-a fost prezentată de către Junky, unul dintre oamenii pe care îi admir şi îi respect. Piesa se numeşte 72nd Street a Ritei Chiarelli.
Atunci când am ascultat-o pe Lhasa de Sella m-am gândit la cărţile lui Carlos Castaneda, m-am gândit la Don Juan şi deşert. Una dntre favoritele mele este Para El Fin Del Mundo O El Ano Nuevo
După două piese mai supărate pe viaţă ar merge să ascultăm o piesă mai veselă, care să ne amintească de frumuseţea drumului. Mă refer la “End of the line” al celor de la Traveling Wilburys. Această trupă a fost o glumă a unora dintre greii muzicii: George Harrison, Jeff Lynne, Roy Orbison, Tom Petty şi Bob Dylan. Piesa asta mi se pare atât de veselă şi optimistă încât o ascult cu plăcere de fiecare dată.
Şi dacă tot am pus ceva vesel şi tot vorbim de muzică, hai să vorbim de Musicology a lui Prince, ţin minte cum aveam 13 ani şi ascultam Purple Rain. Şi poate că am fi putut asculta Purple Rain, dar prefer ceva mai ritmat că incepe weekend-ul şi e vremea prea frumoasă afară.
Şi m-am decis să închei cu o piesă simplă, cu doar câteva versuri şi cu un videoclip regizat de Lars von Trier. Vorbesc acum de Baker Man a danezilor relaxaţi şi anume Laid Back, să vă mai povestesc cât de mult îmi place vocea lui Hanne Boel? Eu zic că nu mai are rost…
Aş fi putut continua, dar eu consider că 5 piese sunt suficiente. Săptămâna viitoare voi fi revoluţionară. ;)
October 7, 2009
“Nu mă simţi…” “Nu mă înţelegi…” “Nimic…” “Mă rog…” şi “Mda…”. Acestea sunt câteva dintre frazele care îmi provoacă apariţia bubelor pe faţă, ele şi faptul că se pare că voi ajunge la pubertate, sper doar să-mi crească şi sânii cu ocazia asta. Dar mă gândesc că poate ar fi mai bine să-mi explic această aversiune atât de puternică şi am s-o iau pe rând, frumos, ca la şcoală.
Nu mă simţi Ştiu că probabil atunci când aveai cinşpe ani trăiai cu impresia că blondul sau blonda din banca a treia de la perete “te simte”, îţi citeşte gândurile şi probabil chiar aşa era, că oricum nu prea gândeai mult la vârsta aia, iar chestiile pe care le gândeai erau destul de evidente, când îţi curgea bălica din colţul gurii. Dar acum, că te-ai maturizat s-ar presupune că îţi zburdă ceva mai multe gânduri prin tărtăcuţă şi cei din jurul tău, printre care se înscrie cu mândrie şi je, nu mai se pot ghida după privirea tâmpă şi băluţele din colţul stâng al botişorului tău. Acum la un nivel mai personal, trebuie să recunosc că nu citesc în boabe de orez şi nici nu sunt fata lu’ mama omida şi pot fi simpatică, antipatică dar nu sunt telepatică. Ai ceva în minte: verbalizează nene!
Nu mă înţelegi Aproape din aceeaşi categorie cu “Nu mă simţi”, dar parcă nu mai mă simt atât de vinovată că nu am un al 6-lea simţ care poate că nici măcar nu există. Bine, zici că nu te înţeleg? Explică-mi, frăţioara mea! Ca la proşti, dacă vrei. Cu ppt-uri şi videoproiector. Dacă după toate explicaţiile, tot nu te înţeleg, atunci avem o problema ori-ori. Ori sunt eu proastă, ori ceva e în neregulă cu tine. E ok, te înţeleg.
Nimic… De fapt, nimicul ăsta e precedat de un bla-bla-bla, adică “Blablabla… Nimic…”. Mai precis, tu ai vrea să spui ceva, dar ţi-ai dat seama că acel ceva totuşi poate nu ar trebui spus. Ai două variante: ori mănânci rahatul până la ultima fărâmiţă, ori rămâne aşa: nimic.
Mă rog… Cu asta am două probleme. În primul rând denotă că eşti bigot/ă, te rogi mult şi eu am problemă cu religia. În al doilea rând, e un fel mai voalat de a spune că nu eşti de acord, dar nici nu vrei să explici. Mă rog…
Mda… Un fel de “mă rog” dar fără bigotism, şi asta înseamnă evoluţie! Dar tot atât de bine poate fi un “da” în scârbă sau un “nu” ascuns de frica repercusiunilor. Eu am obiceiul să folosesc “mdea” dar e de fapt un “da” mai ţigănit, pentru că aşa sunt eu, mai ţigănită.
Acum că mi-am spus păsul, încercăm şi noi să fim mai sinceri şi să nu ne mai ascundem după deşt? Nu de alta, dar o singură viaţă avem şi nu are rost să o pierdem printre aluzii şi aşteptarea ca cei din jurul nostru să găsească piatra filozofală care le va da toate răspunsurile pe care tu le ţii pentru tine, pentru că “nu te simţim”.
Sursa foto
No mistakes in the tango, not like life, simple… that’s what makes tango so great! if you make a mistake… if you get tangled up… you just tango on
De câteva zile mă bate un gând d-ăla, mai năstruşnic… Adică ştiu că trebuie să încep să mă mai mişc, nu de alta, dar mă gândesc că deja am o vârstă şi nu mai sunt ca la şaişpe ani. Aşa încât m-am decis să caut un curs de tango, că tot mişcare se numeşte şi poate mai învăţ şi eu să îmi mişc cele două picioare stângi din dotare.
M-am decis asupra tangoului pentru că-mi place muzica foarte mult şi când mă gândesc la scenele cunoscute de tango din filme mă induioşez toată. Adică, gândiţi-vă la “Scent of a Woman“, cum o dansează Pacino pe fătuca aia m-a făcut să iubesc acel film, tangoul şi faptul că era orb, am eu o slăbiciune pentru poveştile cu orbi.
Poate vă gândiţi că sunt romantică şi mă înmoi la chestii d-astea, de fapt pentru mine tangoul nu e romantic, e o exprimare a tensiunii sexuale, e ca un act sexual fără penetrare, cel puţin nu pe scenă, ce se întâmplă după nu mai e treaba nimănui. Bineînţeles poate fi şi ceva lipsit de conotaţia sexuală, dar atunci nu mai e tango, e lecţie, adică ce am eu nevoie.
Acum tot ce trebuie să fac este să găsesc nişte cursuri mai pe seară şi sper să nu fiu obligată să-mi aduc şi partener că am îmbulinat-o! N-am bani de mituit prieteni în această perioadă.
Aşadar, dacă cunoaşteţi o şcoală de tango prin centru, care să ţină cursuri după ora 19.00 şi care să nu coste o avere m-aţi fericit!
Până atunci un tango pe iutub:
Revin cu cererea de partener, dacă trebuie musai, dar mi se pare discriminatoriu să nu primească şi singăli / singăle.
October 2, 2009
Săptămâna trecută m-am jucat pe twitter cu @vulupe, jocul nostru era destul de simplu, ne dădeam unul altuia diferite piese să le ascultăm. Am început cu lăutărească, am trecut prin blues şî ne-am prostit un pic cu diferite variaţiuni ale piesei “Blue suede shoes”. Ideea mi-a plăcut atât de mult şi m-a făcut să-mi reamintesc de câteva piese atât de dragi inimioarei mele, încât m-am decis să scriu pe blog în fiecare săptămână câte un articol cu muzica ce-mi place. E pentru mine mai mult, dar las public articolul, poate vă reamintesc şi vouă de unele piese şi vă pun un zâmbet pe buze.
Să vedem ce avem pentru această vineri!
Prima piesă “Talkin’ ’bout a home” a lui Chris Isaak, o am pe repeat de vreo săptămână şi va mai sta ceva pe acolo că-mi place la nebunie vocea lui Chris.
O altă piesă care mă face să zâmbesc este “El Macho” a lui Mark Knopfler, piesă pe care o asociez cu foarte mulţi bărbaţi şi pe care am tendinţa de o asculta mai ales când am fluturaşi în burtică. Să las pentru săptămâna viitoare “Wag the dog” sau le pun pe amândouă şi găsesc eu altceva pentru săptămâna viitoare? Hai să le ascultăm pe amândoua, blogu’ meu, regulile mele.
Mie Tom Waits mi-a plăcut întotdeauna, îmi place modul în care experimentează şi îmi place faţa lui de alcoolic şmecher, iar piesele sale sunt potrivite şi pentru cea mai cruntă depresie şi pentru momentele cele mai vesele. De data aceasta pun o piesă mai religioasă “Chocolate Jesus” pentru că e vineri şi duminică ar trebui să mergem la biserică.
Şi închei cu o piesă pentru sufletul meu “Flow My Dreams, The Android Wept”, pentru că-mi place şi pentru că aşa vreau eu.
Pentru săptămâna viitoare mă voi gândi la o temă anume.
September 28, 2009
As an example to others, and not that I care for moderation myself, it has always been my rule never to smoke when asleep, and never to refrain from smoking when awake. – Mark Twain
Mă plimbam eu aşa pe net şi am dat fix peste citatul de mai sus. Trebuie să recunosc că întotdeauna mi-a plăcut de Mark Twain, genul acesta de umor mă încântă. Era logic să-mi placă atât de mult acest citat încât să mă instige la un nou articol, deşi aveam alte planuri pentru seara aceasta.
Chiar acum când stau şi scriu am ţigara aprinsă şi trag din ea cu îndârjire, nu de alta dar mai am doar una şi clar în maxim jumătate de ora ori adorm, ori plec la vânătoare de marlboroaie filter plus.
Am zis că vin cu 5 motive pentru care fumez, dar mai ales pentru care nu mă voi lăsa de fumat.
-
1. Îmi place mirosul de tutun, până şi mirosul de scrumieră îmi place.
-
2. Îmi place ţigara de după. Ce ar trebui să faci dacă nu fumezi? Să te ţină în braţe? Oricum ţi-e prea lene să te duci la duş, deci fix 5 minute de lene. Mmmm
-
3. Fumatul cafelei şi băutul ţigării de dimineaţă mă fac să mă dau jos din pat.
-
4. Gustul. Da, da! Îmi place gustul pe care il are fumul atunci când îl trag în piept, şi îmi place şi senzaţia aia când ajunge fumul în plămâni.
-
5. Îmi plac bărbaţii care miros a parfum fin şi a ţigară. Mă înnebunesc! Şi cum aş putea eu să stau lângă un fumător fără a fuma? Când am cel puţin 4 motive serioase să fumez.
Acestea fiind spuse, poate m-oi lăsa de fumat în caz de apariţie bebeluşoasă prin decorul uterin, dar cum nu prea mă văd material de mamă, n-aş face pariu.
Sursa foto
Şi una dintre piesele mele favorite…
Loading ...