Posts Tagged ‘Bucuresti’
u-mi vine să cred, însă luna aprilie chiar va fi una foarte aglomerată!
Se simte vara în aer şi sunt atât de multe locuri în care vreau să ajung şi atât de multe evenimente la care vreau să particip. Presupun că nu voi participa la toate, dar tot vreau să le enumăr pentru că îmi plac. Mai mult
De fiecare dată când sunt într-o pasă proastă am câteva medicamente ale mele, ascunse în sertarul noptierei, medicamente care sigur îmi vor pune din nou zâmbetul pe faţă şi bucuria în suflet. Prima pastilă pe care o iau este o doză zdravănă de muzica lăutarească – nu, acum nu m-am referit la manele, ci la Gică Petrescu, Gabi Luncă sau Romica Puceanu, ba din când în când chiar şi un pic de Fărâmiţă Lambru.
Apoi îmi iau o doză mare de Bucureşti, nu contează cum, o piaţă, un parc, o plimbare în jurul blocului, sau hoinăritul cu câinele. Doar ies din casă şi mă las înconjurată de tot ceea ce înseamnă oraşul nostru îmbâcsit.
Eu sunt născută aici, sunt a doua generaţie de bucureştean get-beget şi am crescut în cartierul Dorobanţi (nu am scris asta ca să mă dau mare şi nici nu provin dintr-o familie de securişti, doar că la 11 luni am aterizat pe strada Roma şi am rămas acolo până la 16 ani), aşadar Bucureştiul meu, până pe la vreo 15 ani a fost reprezentat doar de Dorobanţi, Calea Victoriei, Magheru şi cam tot ce înseamnă acum zona 0 a Capitalei. Apoi, la 15 ani, întorcându-ma dintr-o plimbare prin Franţa, tatal meu mi-a prezentat Bucureştiul gri, prăfuit, plin de betoane şi lipsit de verdeaţă. Atunci îmi amintesc că am plâns, am plâns din nou, după 6 ani. Da, ţin minte de fiecare dată când plâng, pentru ca eu am plâns de-a lungul vieţii mele de maxim 20-25 de ori, desigur nu pun la calcul anii prunciei. Dar – deşi am plâns şi m-a durut să văd oraşul pe care eu îl ştiam drept “Micul Paris” – am îndrăgit şi acest Bucureşti şi am început să vad şi frumosul din el: o jardinieră înflorită la marginea unui balcon gri şi tern, un copil ştirb alergând printre blocuri sau un bătrân cu baston.
Bucureştiul este fratele meu, este cel căruia îi spun păsurile mele, aşezată pe o bancă (dacă vedeţi o tipă brunetă vorbind singură în parc sau în staţia de autobuz, puteţi veni să mă salutaţi, nu sunt nebună), este cel care mă inveseleşte scoţându-mi în cale oameni atât de neobisnuiţi. Pentru că sufletul din corpul de cărămidă şi beton al Bucureştiului sunt oamenii.
Şi atunci cum să nu-mi iubesc o rudă în ale cărui urechi îmi vărs eu tot năduful? Cum aş putea să spun că nu iubesc Bucureştiul? Da, poate îl mai înjur şi poate îl vorbesc de rău la prieteni, dar tot la el mă întorc pentru alinare.
Poate te întrebi ce-mi veni să scriu despre capitala noastră de la marginea Europei? Nimic special, doar am citit articolul lui Maddame scris pentru un concurs, la care se pare că voi participa şi eu, dar nu pentru câştig, ci doar pentru a-i spune Bucureştiului meu “Mulţumesc”
Bineînţeles, am putea găsi 100, poate chiar 1000 de motive, dar mă gândeam să mă rezum la 9 din lipsă de timp şi chef… Mai mult de atât, întotdeauna mi-a plăcut cifra 9.
Să începem enumerarea:
1.Blocurile, cât mai gri posibile, cu chilăţăreala afişată, aruncaţi şi 2-3 prosoape. Fără flori in jardiniere, fără jardiniere mai bine spus. Cu ţeşpe mii de modele de termopane, poate şi balcoane vopsite cât mai ţipător, cu restul de vinarom roz bonbon rămas de la peretele din bucătărie.
2. Mijloacele de transport în comun, puţine, fără un grafic bine pus la punct (spre exemplu in Paris dacă scrie că la 15:17 vine autobuzul, la 15.17 este in staţie). Fără aer condiţionat, dar Mercedes! În cazul nefericit în care stai prin Rahova, NU atinge barele de susţinere! Mai bună e o fractura decât cine ştie ce micoză de care mai scapi altcândva. Oricum nu spera la Mercedesuri în Rahova, alea sunt doar pentru cursele care ajung şi prin centru. Tot aici pot trece şi lipsa unei linii de transport în comun care să facă legatura între aeroport si să spunem… Gara de Nord. Linia 783 Nu se pune, e prea… expresă.
3. Lipsa unei coerenţe în arhitectura adoptată. Mai pe’nţelesul nostru, complet de’a'n’ pulea. La exemple gandiţi-vă voi, sigur o să aveţi cel puţin 10 după primele 30 de secunde de gândit intens. (Pe această cale vă rog nu vă surmenaţi cu gânditul. Nu ne face bine şi Partidul ne vrea odihniţi).
4. Proiectele de modernizare fără o planificare inteligentă, OK, nu cerem inteligenţă, dar măcar PLANIFICARE! In această categorie includem:
¤ asfaltarea unei străzi urmată la scurt timp de spargerea aceleiaşi stăzii pentru montarea unor noi conducte de apă potabilă, să zicem…
¤ decopertarea unor străzi care dupa aceea sunt lasate aşa luni întregi
¤ şi multe alte aberaţii
5. Cabluri, multe. Cocoşează stâlpii, cocoşează copacii, ne împiedicam de ele la fiecare pas si ne urâţesc si mai mult oraşul ăsta hidos.
6. Fiecare colt de bloc = WC public. Bineînţeles asta ţine de nivelul de educaţie al bucureştenilor, nivel aflat mult sub limitele europene.
7. Animalele vagaboande. Eu iubesc câinii, mi se rupe sufletul când îi văd pe stradă, dar sunt conştientă că trebuie facut ceva. Şi oricât de milostivi am fi, singurul lucru care mai poate fi făcut in Bucureşti în privinţa animalelor vagaboande este euthanasia. Într-un mod cât mai puţin dureros, desigur.
8. Traficul. Ah, traficul… Mult prea discutatul trafic! Trafic aglomerat găsim şi în celelalte capitale europene. Diferenţa este că în celelalte capitale europene se respectă regulile de circulaţie, în Bucureşti regula de bază este “Every man for himself”. Oricum nici poliţia nu face prea mult, iar de când au inceput lucrările la liniile de tramvai s’a dus totul de râpă…
9. Bucureştenii Lipsiţi de bunul simţ elementar. E adevărat, pe când noi ne luptam cu barda şi buzduganul, fracezii făceau Versailles’ul, dar asta nu este o scuză potrivită anului 2008.
În momentul în care voi vedea măcar 3 dintre aceste probleme rezolvate voi merge si eu să votez, până atunci îmi voi exercita dreptul de a nu vota…
Loading ...