Idaho » dezamagire

Tărgul de Turism, toamna 2009

idaho — Mon, 19 Oct 2009 20:05:46 +0000

Săptămâna trecută eram tare excitată de Targul de Turism, mă gândeam că o să fac super articolaşe şî materiale pentru blogul de turism. Dar când am ajuns acolo joi, şi să ştiţi că am fost prezentă la târg toate cele patru zile, am rămas profund dezamăgită. Cel mai praf târg pe care l-am văzut in cei 11 ani de târguri la care am participat. Eu am istorie veche cu târgurile, am fost până şi la RITS care se ţinea în Palatul Parlamentului, dar acesta mi s-a părut cel mai slab.

Să mă apuc să spun că modul în care Ministerul Turismului promovează turismul românesc este o mare lăbăreală? Să mă apuc să spun că au fost cheltuiţi o căruţă de bani aiurea? Să spun că vorba circula printre expozanţi că închirierea intregului parter al pavilionului central a fost doar o metodă de a face rost de bani albi pentru campanii portocalii?
Ce nevoie avea România de promovare în România? De ce au fost chemaţi diferiţi gurişti gen: Mandinga sau Andra?

De ce mă duc eu ca expozant la târg? Pentru a-mi prezenta oferta, iar dacă mie îmi urlă decibelii ce voi face? Voi urla la client încercând să-i prezint oferta mea?
Agenţiile de turism au fost aruncate la etajul 3 şi ANAT-ul intr-un cerc secundar.

Pe de altă parte s-a văzut clar că suntem în plină criză, nu s-au mai aruncat atâţia bani pe materialele promoţionale, nu s-au mai dat atâtea bombonele şi sărăţele şi numărul expozanţilor a fost înjumătăţit, pe de-o parte de sus numita criză, pe de altă parte de lipsa spaţiului din care Ministerul Turismului şi-a alocat 180000 mp în care am putut vedea o scenă unde prezentau hapciupaliticii de Răzvan şi Dani.
Scârbită fiind de ceea ce vedeam, am făcut şi câteva fotografii în prima zi, doar pentru a evidenţia modul inteligent în care Ministerul a gestionat spaţiul uriaş pe care l-a închiriat pe banii nostrii.

Ah, da! Elenita şi cu El Presidente au fost şi ei prezenţi dar nu m-am obosit să le fac poze, stricam bunătate de memorie a telefonului pe ei.

Gust de dezamăgire

idaho — Mon, 12 Oct 2009 12:13:58 +0000

Dom’le, că sunt proastă am stabilit-o deja de mult timp! Adică nu sunt proastă-proastă, sunt proastă la modul că am încredere şi pun botul. Adică, să zicem că acord o grămadă de credit oamenilor şi dup-aia mi-o iau prin guriţă, că deja am ajuns să am forma botului în O. Şi tot timpul zic că nu mai fac aşa şi că mă învăţ minte, dar parcă nu intră nimic în creieraşu-mi şi după vreo fază, mă trezesc uitându-mă dezorientată în jurul meu întrebându-mă: “Ce dracu a fost asta şi de unde a venit aşa din senin?”
Şi zău dacă înţeleg! Că totuşi mi se pare că trăim într-o societate cu nişte reguli şi norme şi modele. Şi mi se mai pare că deşi urăsc să fiu dată la xerox, mă conformez şi eu regulilor şi modelelor pentru binele celorlalţi. Pai bine, bre şi dacă eu fac aşa, de ce ‘zda mă-sii restul se cacă pe ele de reguli şi nu le respectă?

De fiecare dată când mi se împlântă vreo bucurie d-asta, îmi promit că nu voi mai fi aşa credulă şi nu voi mai acorda oamenilor încredere şi nici o urma de prezumţie a nevinovăţiei. Dar dup-aia îmi dau seama că nu vreau să fiu aşa, nu vreau să ajung să îi privesc pe totî cu suspiciune şi nu vreau să fiu atât de acră!
Dar mă oftică să fiu din ce în ce mai dezămăgită! Probabil trebuie să mă obişnuiesc să mi-o iau prin guriţă şi să nu mai îmi pese. Dar deloc. Şi cred că sunt pe drumul cel bun

Eclairul si idaho

idaho — Wed, 01 Apr 2009 20:50:24 +0000

Mmmm, am inceput sa vad crampeie din lumina adevarului. Cu cat cresti in varsta, cum incepe sa te loveasca intelepciunea, dar mai ales pofta de scris truisme.
Putine lucruri reusesc sa ma dezamageasca, poate si pentru ca m-am obisnuit sa pun raul in fata, asa ca sa fiu prevazatoare. In privinta mancarii am ramas optimista. Daca mi se face pofta de un bacon, o salata verde, o varza murata, le simt deja aroma, gustul, deja stiu cat de sarat sau dulce va fi produsul. Daca imi cumpar un eclair ma astept sa fie perfect, chouxul sa fie crocant, iar crema din mijloc neaparat trebuie sa fie fara margarina si la final crusta sa fie tare si nu prea zaharoasa.
Azi m-am dus la cofetarie si cand mi-a cazut privirea peste un maldar de eclair-e, am decis instantaneu ca vor fi ale mele.
Pacat, imi pare rau ca nu am pus raul inainte, astfel dezamagirea de a ramane cu margarina intinsa pe esofag ar fi fost mai mica, totusi a fost probabil mai bine asa. Sentimentul de deziluzie fost mai puternic decat senzatia de greata, care a durat mai putin decat de obicei si nici nu am mai avut nevoie de lamaie.