Tu cât de tare eşti?
Pentru că eu ştiu că sunt destul de dură şi de multe ori agresivă. Şi spun lucruri dure, abia apoi dându-mi seama că s-ar putea să o fi dat cu oiştea-n gard. Dar mă gândesc că asta sunt şi ar cam fi greu să mă mai educ la 27 de ani dacă n-am reuşit până acum. Dar nu despre asta voiam eu să vorbesc acum.
Voiam să vorbesc despre oamenii de la oengeurile pentru protecţia animalelor. Nu mă refer la ăia care privesc problema ca pe o afacere – cică-s şi d-ăştia! – ci la oameni precum cei de la GIA, oricum tot ceea ce voi scrie acum va fi bazat strict pe impresia pe care mi-au lăsat-o cei de la GIA. Nu îi ridic în slăvi pentru că nu cunosc pe nimeni de la GIA în afară de Carmen, iar pe Carmen am cunoscut-o la un eveniment Lumea Mare şi atunci nu am discutat despre Group Initiative for Animals.
Mă întreb cât de tari sunt oamenii aceia care scriu pe blogul GIA şi se ocupă de cazuri ca acesta sau acesta. Cât de puternici sunt să se ocupe de asemenea poveşti fără a vărsa o lacrimă, pentru că nu pot crede că plâng pentru fiecare caz, aşa îşi fac rău singuri.
Eu ştiu că singurele lucruri care mă pot face să plâng sunt animalele şî problemele lor. De asta nu îi mângâi pe câinii vagabonzi, de asta nu mă uit la filme cu animale şi în general nu prea dau click pe linkurile celor de la GIA. Ştiu că mi se va rupe sufletul de mila animalelor chinuite.
Aş vrea să pot fi atât de tare ca voluntarii GIA, să pot să ajut căţeii şi pisicuţele care au nevoie de ajutor, dar ştiu că voluntariatul la un asemenea ONG m-ar arunca în cea mai cruntă depresie.
De aia întreb: tu cât de tare eşti?