deea aceasta mi-a venit de ceva vreme, dar am avut nevoie de un imbold pentru a scrie despre asta.
Primul care m-a făcut să mă gândesc a fost Mihai Sturzu, care a spus în prezentarea sa de la Optimism 2010 că Bucureştiul este o enclavă. Apoi, ieri urmărind discuţia purtată de Alex Negrea şi una dintre “cititoarele” sale mi-am dat seama că noi suntem un grup restâns. Ce au cei doi de împărţit nu mă interesează, ci doar câteva dintre frazele domnişoarei Deea mi-au atras atenţia: Continue Reading
Apr
12
Category : Ce gandesc
Feb
07
Category : Ce gandesc
În ultima vreme mă văd înconjurată de femei însărcinate, femei ce s-au reprodus deja, sau femei ce fantazează la un puradel. Destul de dificil pentru o persoană care nu se extaziază de prezenţa boţurilor de carne urlătoare, ba chiar înfiorător de neplăcut câteodată.
Asta sunt eu, nu-mi plac copiii, mi se par un rău necesar şi nu mă feresc să-mi exprim opiniile. Şi cu toate că nu sunt încă decisă dacă mă voi reproduce pentru a duce mai departe gena georgesciană, în momentele în care văd copii ţipători înclin destul de mult spre varianta ‘lumea poate continua şi fără gena georgesciană’. Lăsând la o parte vorba bunicului meu şi anume ‘Orice român trebuie obligat prin lege să aibă cel puţin 2 urmaşi, altfel România se va scrie Rromânia’, chestie cu care sunt într-o oarecare măsură de acord. Dar numai pe bază de examen scris şi probă practică. Că şi români dobitoci avem destui, har providenţei! Continue Reading
Jan
08
Category : Ce gandesc
Nu ştiu cum se face, dar perioada în care îmi place cel mai mult să mă îmbrac în fustă este fix iarna. Explicaţii ar fi mai multe şi diferă în funcţie de dispoziţia mea personală. Pot zice că îmi place să fiu Gigi Contra, că îmi place să mă revolt împotriva temperaturii, că iarna mă îngraş un pic şi fusta maschează evenimentul. Nu contează motivul, sigur e că dacă sunt -20 de grade eu sunt în fustă şi la +40 de grade sunt în jeans.
Acum partea interesantă şi amuzantă a poveştii e că atunci când e frig domniţele de prin partea locului au tendinţa de a se înfofoli pentru a le fi călduţ la funduleţe. Iar eu cu fustiţele mele ies în evidenţa ca un coş pe o frunte princiară. De unde şi numărul mare de “domni” ce mă întreabă, cu priviri îngrijorate “Vă e frig?”.
Şi acum am ajuns acolo unde îmi doream să ajung. La “domnii” a căror mare problemă este starea mea de bine şi confortul meu termic.
Îi condamn nimic de spus. Dar îmi amintesc că acum ceva vreme stăteam de vorbă cu câteva domnişoare şi ne plângeam de bărbaţii din România, cum ne agasează ei şi “Dom’le ce neciopliţi sunt!” şi una dintre domniţele prezente a recunoscut un fapt care se întâmplă în general.
Nu ne place să fim fluierate, nu ne place când auzim mitocănii, dar când nu se mai întâmplă un led mic şi roşu se aprinde pe undeva în cutiuţele noastre şi ne întrebăm “oare unde am pierdut-o?”
Pentru aceasta nu pot găsi o explicaţie care să-mi convină perfect şi nici nu cred că am stat să o cuget prea mult. Tot ce ştiu este că atunci când am parte de un fluierat pe stradă, nu mă supăr. Zâmbesc şi îi răspund posesorului de buze ţuguiate că poate visa în continuare.
Gata fetele, am spus-o! Acum lăsăm de-o parte feminismele şi ne vedem de treabă? Ei fluieră, noi suntem gâdilate în amorul propriu. Toată lumea e fericită!
Oct
28
Category : Ce gandesc
Temă recurentă a blogului meu, semn că e o chestie care mă râcâie la modul grav, iar voi vorbi despre problemele de comunicare interumană.
Astăzi despre aluzii. În momentul în care aud cuvântul “aluzie” imediat voi alătura cuvântul “iluzie“. Presupun că se înţelege de ce fac această alăturare clară, din punctul meu de vedere cele două noţiuni având destul de multe noduri comune.
Nu înţeleg frica asta a oamenilor de a spune ceea ce gândesc, simt şi vor. Nimic nu e mai plăcut în viaţă decât să te duci la o persoană şi să îi spui: “Băi, eu nu te suport! E clar că ai calităţi, dar eu nu te suport!”. Te eliberează şi te face să te simţi bine cu tine însăţi. Bine, reciproca se poate aplica, dar până la urmă nu trebuie să te iubească toată lumea şi dacă nu te place d-aia n-ai tu pulovăr pe gât!
Dar nu vorbim acum despre asta, ci despre aluzii. Aş vrea să pot veni cu exemple punctuale, dar mi-e că prietenii mei mă vor întreba pe mail de ce sunt supărată şi care a mai reuşit performanţa de a mă călca pe bătătura aia nenorocită de la degetul mic, piciorul stâng. Iar acesta este doar un articol scris de plăcere, fără alte legături decât viaţa mea şi descărcările electrice din sinapsele proprii şi din dotare.
Dar să ne întoarcem la subiectul cu aluziile şi iluziile, căci despre asta zisesem că scriu.
Sunt aluziile alea care încep prin învăluire şi nu îţi dai seama dacă ţi s-a cerut ceva ţie direct sau doar a fost exprimată o dorinţă aşa generală. Un exemplu bun ar fi cu femeia care începe să vorbească despre cum se duce ea la o petrecere şi cât de mult îi place o rochie de-a ta, sau orice altceva. Oare vrea să i-o dai? Oare doar îţi comunică că îi place. Să moară dracu’, nu am chef s-o împrumut! Şi chiar va trebui să i-o spun şi nu o să mă mai iubească şi la noapte nu voi mai dormi pe partea stângă!
Mai sunt aluziile alea sexuale, e ceva intre voi şi vă târcoliţi şi al dracu’ ghinion niciunul nu e destul de direct ca să se poată trece la treabă, oricare ar fi aceea că dacă e consensuală nu se numeşte perversiune! Sau unul e direct, dar îi e frică să nu rănească ceva sentimente sau orgolii şi ajungem într-un dans în jurul degetului, ne mirosim sub coadă şi până la urmă ne plictisim. Acum eu pot s-o zic p-aia dreaptă-n faţă, dar ştiu că majoritatea oamenilor nu prea înţeleg chestia asta cu sinceritatea. Şi uite cum intru şi eu în jocul aluziilor şi nici măcar nu-s profesionistă, că nu-mi plac şi sunt praf.
Şi după ce am stat si-am cujetat-o eu mi-aş dori să fim o rasă telepată, că ar fi mult mai mişto aşa. E adevărat toţi mincinoşii, escrocii şi piţile manipulatoare ar muri de foame, dar ce bine ar fi: cu ăla nu vorbesc că mă urăşte din motivele xyz că mi-a trimis o imagine mentală cu puncte şi subpuncte, cu ăla mă culc, uuu gudi! vrea şi el, yuck, dar nu aşa! Şi variaţiuni pe temă.
Şi da! Şi vorbesc cu mult “şi” că îmi place ‘şi”. E o conjuncţie aşa faină şi dacă eu am chef şi mie îmi place ce puteţi face voi? Şi pe deasupra chiar nu am pulovăr pe gât diseară şi orice are o limită numai cârnatul doo.
Sep
21
Category : Ce gandesc
Ce ţi-e şi cu românul şi damblalele lui… De când ne naştem şi până murim cineva trebuie să aibă nişte aşteptări de la noi. Când ne naştem trebuie să fim cuminţi, să nu plângem, să învăţăm să mergem mai repede decât umflatul ăla al lui Flori de la 5, să facem la oliţă şi să discutăm subiecte complexe precum evoluţia arpagicului pe piaţa mondială.
Dup-aia vine şcoala, unde trebuie să avem coroniţă, să nu ne batem cu copii şi să ţinem de virginitate cu dinţii.
Şi urmează facultatea şi după aceea bum! direct postul de manager la o multinaţională. Doar aşa familia ta va fi mulţumită că puiul său a ajuns cineva. Nu contează că munceşti 20 de ore pe zi şi nu ştii cum arată sufrageria noului tău apartament cumpărat cu un împrumut la care vei plăti de-acum într-o mie de ani.
Iar dacă printr-o întâmplare nefericită nu ai prins postul de manager, chestie care oricum nu e vina ta, ci a conjuncturii lunii cu planul stelar (dacă n-are sens ce-am scris aici, nu vă speriaţi, este normal) nici nu acceptăm posibilitatea de a avea o slujbă mai jos de assistant manager, adică un fel de secretară, dar în engleză.
Dar dacă după lungi căutări singurul job pe care îl găseşti este la o covrigărie? Cumva îţi pierzi din sex-appeal? Nu mai eşti la fel de amuzant şi sclipitor? Cumva toate cunoştiinţele tale şi toate cărţile citite sunt anulate, aşa dintr-o mişcare?
Aud cumva un “nu” şoptit? Atunci de ce dracu’ trebuie să-ti fie ruşine cu ceea ce faci? Este un capitol al vieţii tale, o poveste pe care o poţi spune nepoţilor la bătrâneţe, o experienţă în care ai învăţat cum se face gaura covrigului.
Până la urmă nu-i ruşinos să munceşti!
Sep
15
Category : Ce gandesc
Articol scris si trimis de @Testament
Motociclistul este asociat de cele mai multe ori cu baiatul rau din filme, care este rebel, nu are prea multe probleme in viata, este dispus sa joace totul pe o singura carte si sa isi transforme fiecare ora din viata intr-o aventura in care conceptul de adrenalina devine absolut.
Daca un motociclist este imbracat in piele devine si mai periculos pentru privitori, majoritatea emitand aceasta judecata de valoare fara sa isi puna neuronul la munca macar 30 de secunde pentru a incerca sa inteleaga mai bine de ce se imbraca un motociclist in piele. E vorba evident de o imagine deformata creata de dresajul mediatic.
Niciodata nu o sa-i vedeti pe patriarh mergand pe motocicleta. Asta nu pentru ca poate nu si-ar dori, ci din cauza faptului ca aceasta imagine ar strica unui brand pozitiv.
In mod clar o masina ofera avantaje evidente fata de o motocicleta. In traficul din Romania , motociclismul pare un sport extrem. Soferii au tendinta sa te ignore, considerand ca motocicleta este un fel de bicicleta mai mare, iar unii, deloc de neglijat, nu suporta motociclistii, drumurile sunt pline de gropi, de pete de ulei, politistii te remarca si se straduiesc sa gaseasca un motiv pentru care sa te opreasca.
Daca la toate acestea mai adaugam faptul ca un accident pe motocicleta duce in cele mai multe cazuri la un final tragic, atunci este clar pentru toata lumea ca trebuie sa fii nebun ca sa achizitionezi o motocicleta. Ca sa aiba o minima protectie in caz de accident, un motociclist trebuie sa investeasca cel putin 2000 euro pentru un echipament cu protectii, cizme, casca ,manusi si celebrul costum de piele care este de altfel cel mai recomandat datorita protectiei oferite. Adica o suma deloc neglijabila.
Insa, pe de alta parte un posesor de motociclete se va deplasa mult mai usor prin traficul aglomerat, va gasi mult mai simplu un loc de parcare, va plati mult mai putin pentru consumul de benzina. Daca la toate acestea adaugam faptul ca in multe din tarile europene se circula foarte mult pe motociclete si scutere precum si incredibila stare de bine pe care o da condusul unui asemenea vehicul, in mod clar vom trage concluzia ca motociclismul este un sport extrem care incepe sa fie necesar.
De cate ori ati auzit un zgomot de motor si ati intors capul? Exact! Si astfel se concretizeaza si intrebarea: “Ce vrea sa spuna el prin asta?” sau “De ce a trebuit sa ma depaseasca ruland atat de aproape de portiera mea? Ce poti simti cand mergi pe o roata pe mijocul bulevardului inconjurat de pericole? chiar nu ii este frica de moarte?
Deja destule intrebari pentru o scurta ancheta in care vrem sa aflam ce sta la baza unor astel de comportamente.
Probabil prima impresie este ca ravneste centrul atentiei si se foloseste astfel de motocicleta pentru a se face remarcat, ceea ce este posibil.
Mergand mai departe am auzit pareri ale veteranilor motociclisti spunand ca motociclismul in Romania in ultimii ani s-a schimbat foarte mult aparand astfel “pseudomotociclistii”.
Si totusi motociclismul ramane o pasiune. Spun cu certitudine asta pentru ca nu am intalnit “motorist” sa nu afirme acest lucru, sa nu recunoasca ca e “bolnav” de cand s-a suit prima data pe o motocicleta cand sangele lui a fost contaminat si nu se simte implinit decat simtind viteza si curentul de aer in plin, libertate pe care ti-o confera doar acest sport… Probabil asa se explica si nostalgia celor care trecand bine de prima tinerete nu se pot resemna, si recunosc cu totii ca cea mai puternica senzatie o au doar pe 2 roti intr.o gasca de 8….30 rideri. Dar atunci ce se intampla cu singuraticii?
Deja multe idei care se bat cap in cap. La o analizare si mai amanuntita observam actiuni ale acestora car pot fi catalogate fite dar si materializarea pasiunii lor pentru acest sport.
Si totusi, care este realitatea?
Putem afirma ca o parte a “fitelor de motor” sunt exacerbarea pasiunii unor tineri motociclisti care simt nevoia de mai multa adrenalina.De fapt se pare ca asta e prima tinta a tuturor motociclistilor: goana dupa adrenalina! Si de aici moduri diferite de procurare raportate la individ.
O prima clasificare o putem raporta chiar la motocicleta folosita. Astfel intalnim impatimiti de chopper, superbike, motocross sau touring.Realizand astfel ca acesti oameni sunt motociclisti cu totii dar au pareri impartite privind motociclismul si conduita moto.
O alta clasificare care ne ajuta si mai mult sa elucidam misterul justificarii faptelor excentrice ale motociclistilor o putem realiza impartindu-i in categoria veteranilor si a celor care au stat mult pe langa ei si au inteles intradevar ce inseamna asta si o alta categorie in care se incadreaza bobocii, cei care inca nu au inteles in intregime ce inseamna un motociclist, care sunt riscurile la care se supun si cand sunt permise exravagantele. Mai putem nota inca o tendinta tragica in randul nostru si anume datorita preturilor ultimelor modele destul de mari, observam tendinta de crestere a numarului de motociclisti “facuti peste noapte” sau cu alte cuvinte a celor rasfatati ce se pomenesc cu ultimul model de motocicleta pe mana si nestiind ce sa faca cu el, incearca sa impresioneze prin orice mijloace. Din pacate aste acte sfarsesc de multe ori dramatic, intrand in atentia participantilor la trafic, de unde si ideea eronata despre toti motociclistii.
Astfel putem concluziona prin faptul ca sportul cu motocicleta este intradevar palpitant si iti rezerva multa adrenalina, deci involuntar de multe ori simti nevoia de mai mult. De aici mai departe ramane doar mentalitatea conducatorului pur individuala.
A fi motociclist inseamna a fi in primul rand OM, iar a fi un om BUN inseamna printre altele a intelege. Dar pentru toate acestea iti trebuie si cultura nu doar inteligenta. Iar anii si experienta in ale mersului pe doua roti sunt egale cu zero daca la batranete povesti aiurea cele traite. Pe scurt, pentru amandoua iti trebuie si cultura, nu doar muschi. Atunci cand ai cultura, sunt mai mari sanse sa ai si intelepciunea de a fi un motociclist bun in caz contrar, implicit sansele de a fi un motociclist bun scad.
Asa ca suntem totii la fel dar totusi diferiti.
Loading ...