Aşa a zis Tara că ar trebui să scrie pe stickerele SoupNights, iar eu m-am uitat ciudat şi m-am gândit că e atât de lipsit de originalitate. Da Tara, recunosc că nu mi-a plăcut sloganul SoupNights când l-am auzit. Dar după aceea mi-am dat seama că e mai mult decât potrivit.
Ziua de ieri mi-a dovedit că aşa este. Totul se rezolvă când îţi doreşti ceva cu adevărat.
Nu-mi găsesc cuvintele să-mi exprim bucuria că particip la acest proiect, aşa încât vă las cu fotografia mea favorită.
Mulţumirile mele merg către: Tara, Ioana, Andrei Crivăţ (care m-a sunat să mă întrebe cum a fost), Adi Hădean (care ne-a dat o reţetă de supă pe care nu am mai putut s-o facem din diferite motive, dar pe care o vom publica pe situl SoupNights.ro), EBucătăria şi Ariel (care a organizat BikeWalk)
După luni, în care de fiecare dată când mă uitam pe blogul meu dădeam nas în nas cu propria-mi faţă, m-am decis astăzi să îmi schimb tema. Nu de alta, dar mă plictisesem de moaca mea şi deja începusem să simt nevoia de a da bobârnace displayului. Dacă aşa mă simţeam eu, mă întreb la ce vă gândeaţi voi!
Am stat, am căutat, Cetin mi-a oferit 2 teme superbe, dar prea glossy pentru mine şi cu multeeee “custom fields” şi m-am decis în final la aceasta.
Acum puţine explicaţii ca să ne înţelegem mai bine. Tema îmi permite sa-mi aleg culoarea background-ului, ceea ce am şi făcut.
Vedeţi în stânga un omulet spânzurat? Este opera măreţului Buddha, operă care apare şi pe noile mele cărţi de vizită – cele pe care le-am împărţit cu voioşie la Webstock09, că eram tare mândră de ele! Vă pun şi o poză să vă explicitez!
Menţinând tonul acesta vesel – de care se pare că nu mai scap de vreo lună încoace, semn că schimbările sunt bune şi binevenite – mie îmi place la nebunie această temă şi sper să vi se pară şi vouă la fel de gigea cum mi se pare mie, acum când mă uit la ea.
Ştiu, ştiu! Mai am de lucrat pe ici pe colo, prin ponctele esenţiale, dar iar e 3.30 noaptea şi iar mă voi trezi la 13.00 ziua…
Sărutări călduroase pe sprâncene de la a voastră idaho.
Niciodata nu i-am crezut pe cei care spuneau că nu ne schimbăm. De fapt ne schimbăm, chiar foarte mult şi de la o zi la alta suntem altcineva.
Cum am ajuns la această concluzie? Mă uitam pe articolele de la începuturile acestui blog. De fapt mie îmi place să văd primele articole ale multor bloguri pe care le citesc, ba chiar există un blog prin această blogosferă pe care aş putea spune liniştită că l-am citit cap-coadă, pentru că am vrut să urmăresc traseul acelui blog.
Dar să mă întorc la oile mele, începuturile acestui blog, când îl foloseam ca loc de defulat, când taxam orice mă deranja, când abia aşteptam să ajung la laptopul meu pentru a-mi descărca energiile negative într-un loc. Acum am ajuns să folosesc acest blog altfel, nici eu nu ştiu cum, dar parcă nu mai simt nevoia să defulez pe aici. Poate că nici nu mai am atât de multe subiecte care să mă deranjeze. Poate că am ajuns în momentul în care sunt împăcată cu mine şi cu lumea din jur. Sau poate nu-mi mai pasă.
Doar că citind acele articole, abia mă recunosc. Şi mai spun unii că nu ne schimbăm…
aidaho, yours trully se pregateste de niste schimbari in viata ei… Sa vedem, spuse orbul…
Sper ca ati remarcat ca bloguletul meu are o noua fata. Multumim conducerii pentru aceasta realizare! Acum ca e asa frumos bloguletul meu, intentionez sa vin mai des pe aici. Mai ales ca am aflat despre proiectul rabla si am vazut eu cateva rable si prin Pantelimon City. Maine dimineata, cand ies cu javreta afara fac poze si le pun pe blog, dupa care le trimit si baietilor alora. Pe deasupra Cetin mi-a recomandat sa scriu un articol educativ despre folosirea apei si a sapunului. Zicea el cum ca prea putini stiu sa le foloseasca corect. O sa scriu prin urmare un articol si pe acest subiect. Dupa care, voi urma sfatul mai sus-numitului Cetin in a-mi face un plan de bataie. Poate asa ma voi exprima si eu mai des pe blogul meu.
Apropos, am fost si eu pe acolo cand s-au dat premiile alea fantastice la Roblogfest, n-o sa urlu ca au fost manarii, ca nu e corect domle, ca cum, ca cand? Nu voi urla din simplul motiv ca nu ma intereseaza. Ce nu mi-a placut au fost locatia si lipsa locurilor de sezut, nu de alta da’ aveam niste pantofi splendizi cu tocuri de vreo 11 cm. Dupa o ora de atarnat pe o tejghea, ma dureau toate oasele, mai putin fontanelele. Pe de alta parte, cu scuzele de rigoare fata de persoanele care nu se vor recunoaste in urmatoarele mele vorbe, trebuie sa va spun ca era o mare aglomeratie de ciudatenie pe centimetrul patrat si dupa ce-am vazut un om in toata firea cu ursuletu’ in brate am ramas chiar cu sechele…
Ma rog, noaptea s-a terminat intr-o carciuma, pre numele sau Pui de Urs si asa mi-a trecut naduful.
Sarutari pe sprancene,
idaho
Loading ...