Abia acum inteleg problema scriitorilor din filme. In mintea lor totul este cursiv, elegant, indraznet, amuzat, sclipitor. Randurile se aseaza unul dupa celalalt, diacriticele alaturi de semnele de punctuatie danseaza un balet senzual, iar el, scriitorul se aseaza la tastatura. Si iese asa ceva:

Ştii care e problema? Românul nu a învăţat ce e aia „calitate”, în continuare românul nu poate deosebi calitatea de ştift. Aşa ajunge românaşul nostru sà cearà prea mult, sau prea puţin…
Şi ar mai fi o problemà, încà nu am învaţat sà ne recunoaştem condiţia de sàràntoci. Adicà e ca atunci când iti cumperi chiloţi din piata si te astepţi sa fie „La Perla”, tetra nu-i màtase, sà ştii! Iar tu nu eşti Naomi Campbell, poate doar Neomi de România… (cel mult)
Pe de altà parte, cei care chiar au cu ce, nu ştiu sà aprecieze, sa încurajeze calitatea, sa descurajeze lipsa acesteia si sa o promoveze atât cât pot ei. Probabil la baza acestei neînţelegeri a stat sistemul comunist care a distrus orice urmà de bun-simţ din român, dar asta nu îl scuzà cà nu vrea sà înveţe. Românul în continuare promoveazà lipsa calitaţii in loc sa o taxeze…
Mai ràu este cà s-a ajuns în situaţia în care, singurul criteriu luat în calcul la momentul cumpàràrii este preţul. Dacà e scump, e de calitate. Destul de greşit in majoritatea cazurilor… Dar adevàrat in cateva situaţii.

D-apai cum sa nu te-apuce frustrarea si sa-ti bagi lemnu-n el de blog…

Frustrare
Etichetat pe:    

Un gând despre „Frustrare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *