Dom’le, că sunt proastă am stabilit-o deja de mult timp! Adică nu sunt proastă-proastă, sunt proastă la modul că am încredere şi pun botul. Adică, să zicem că acord o grămadă de credit oamenilor şi dup-aia mi-o iau prin guriţă, că deja am ajuns să am forma botului în O. Şi tot timpul zic că nu mai fac aşa şi că mă învăţ minte, dar parcă nu intră nimic în creieraşu-mi şi după vreo fază, mă trezesc uitându-mă dezorientată în jurul meu întrebându-mă: „Ce dracu a fost asta şi de unde a venit aşa din senin?”
Şi zău dacă înţeleg! Că totuşi mi se pare că trăim într-o societate cu nişte reguli şi norme şi modele. Şi mi se mai pare că deşi urăsc să fiu dată la xerox, mă conformez şi eu regulilor şi modelelor pentru binele celorlalţi. Pai bine, bre şi dacă eu fac aşa, de ce ‘zda mă-sii restul se cacă pe ele de reguli şi nu le respectă?

De fiecare dată când mi se împlântă vreo bucurie d-asta, îmi promit că nu voi mai fi aşa credulă şi nu voi mai acorda oamenilor încredere şi nici o urma de prezumţie a nevinovăţiei. Dar dup-aia îmi dau seama că nu vreau să fiu aşa, nu vreau să ajung să îi privesc pe totî cu suspiciune şi nu vreau să fiu atât de acră!
Dar mă oftică să fiu din ce în ce mai dezămăgită! Probabil trebuie să mă obişnuiesc să mi-o iau prin guriţă şi să nu mai îmi pese. Dar deloc. Şi cred că sunt pe drumul cel bun

Gust de dezamăgire
Etichetat pe:

10 gânduri despre „Gust de dezamăgire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *