Nu stiu de ce au oamenii impresia ca oricine poate scrie… Sunt cititorii pe de o parte si scriitorii pe de alta parte. Nu poti cere unui cititor sa se transforme in scriitor, doar pentru ca citeste o carte pe zi, saptamana, luna, an! Pe de alta parte, situatia este diferita pentru un scriitor – sau cel putin, asa cred eu – el trebuie sa citeasca, sa se informeze, sa stie ce vrea cititorul, la ce aspira, sa isi faca o parere despre cotidian, pentru a ne putea rapi pentru cateva minute sau ore pe zi.
Scriitorul si cititorul fac parte din tabere adverse, insa, atat scriitorul, cat si cititorul sunt conditionati unul de celalalt. Existenta primului depinde de cel de-al doilea. Scriitorul este cel folosit in aceasta relatie, scriitorul fara cititor ar trebui sa se faca copywriter sau functionar bancar. Trebuie sa fie cult, doct, dar si pervers sau smecher. Este complet la mana cititorului, daca stie sa se apropie de el, daca opera sa il captiveaza, il face sa simta, atunci l-a castigat. Insa, daca nu s-a apropiat de cititor, l-a pierdut iremediabil. Am putea spune ca relatia cititor-scriitor este asemenea relatiei iubit-iubita, insa este o relatie in care scriitorul ofera tot, iar cititorul primeste, fara a da nimic altceva in schimb decat poate un zambet, o incruntatura si o vorba buna.
A scrie este un act de curaj, sa iti deschizi sufletul, sa iti pui pe masa sentimentele, ideile, fantasmele, toate acestea iti cer curaj. Sa stii ca succesul tau depinde de un critic, care sambata in editorial te poate ridica in slavi sau te poate ingropa si totusi sa continui… Asta inseamna curaj! Este la fel ca la prima intalnire, cand stii ca orice gest pe care il faci poate sa influenteze complet tot ceea ce va urma. Va veti casatori si veti trai pana la adanci batranete? Sau nici macar nu isi va aminti numele tau?
Scrisul este si o forma de exhibitionism, intelectual, in care iti etalezi gandurile astfel incat sunt citite de oricine. Si apoi judecate, disecate, rastalmacite, li se gasesc alte sensuri decat cel pe care il doreai tu… Pentru ca scrii despre un pedofil si chinul sau, se vor gasi cativa inchistati, care vor spune esti pervers, iar daca descrii psihopatul asa cum il vezi tu, esti la randul tau unul.
Pentru cititor, totul este simplu; te asezi in fotoliul vechi, care deja a prins forma corpului tau, esti imbracat in trainingul ponosit, pe care ti l-a luat mama acum 5 ani, pe masuta de langa e paharul cu vin rosu, sec si scrumiera, pe fundal o muzica lejera, relaxanta. Deschizi cartea si gata! Esti transportat in alta lume. Esti pe rand: iubit, iubita, narator, esti personajul malefic care zambeste din coltul gurii sau eroul care salveaza printesa. Nimic mai usor! Nu trebuie sa te gandesti cate nopti a pierdut omul acela ca sa scrie ceea ce tu citesti stramband din nas. Nici cate variante a scris pana cand s-a hotarat sa arate si altcuiva ceea ce a gandit, cat de infrigurat a asteptat sa vada primul roman aparand de la tipografie. Toate acestea sunt necunoscute cititorului, care se gandeste doar ca acum lui ii place sau nu. Povestea din spate nu este cunoscuta si poate nici nu va fi niciodata, pentru ca eu, ca cititor, nu vreau sa stiu cum i-a venit ideea, nici cum s-a chinuit sa dezvolte intriga, cat de mult a trebuit sa se documenteze ca sa imi pomeneasca de Teoria lui Planck. Nimic din toate acestea nu ma intereseaza! Eu vreau sa citesc, sa ma incante ceea ce citesc, sa simt fiorii placerii, dar si pe cei ai spaimei, alaturi de personajul meu favorit… Stiu ca sunt mintita, dar vreau sa fiu mintita atat de frumos, incat sa nu mai conteze.

Scriitoriceste vorbind
Etichetat pe:

2 gânduri despre „Scriitoriceste vorbind

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *