TeiAstazi am simtit din nou parfumul teilor infloriti. Unul dintre parfumurile mele preferate, care imi aminteste de copilarie. Strazile cu tei infloriti si mirosul acela, care parca se intetea noaptea, imi amintesc de perioada cand mergeam desculta pe strazile de fite ale Bucurestiului.
S-a intamplat ca buna mea prietena, femeie la 30 si de ani, cu 3 puradei atarnandu-i de poala fustei, sa-si reinceapa munca. Dana este prototipul ospatarului, cel care-si iubeste meseria si tocmai d-asta are si parte de spaga.
Cand a batut de 6 fix, am rupt poarta biroului si m-am urcat intr-un troleibuz cu tinta fixata pe strada Ion Tuculescu unde m-am infipt intr-o o pizza, niste Silva neagra si 2 cafele.
Amu, eu am facut 4 ani de liceu de turism si inca multii altii de fuckulatate de turism, am lucrat in hotel si agentie, dar numai in restaurant n-am lucrat, prin urmare dupa ce am prestat pizza cu prosciutto, am trecut in spatele barului si am pus umarul la munca de barman.
Mai lejere jongleriile cu sticle, fiindca sunt neindemanatica din nascare, doctorii fiind convinsi ca daca mai imi studiaza mult adeneul s-ar putea sa si gaseasca gena impricinata. Comunitatea stiintifica si familia mea stau cu sufletul la gura.
Si iat-o pe idaho, yours trully spaland vase, punand bauturi in pahare si palavragind cu clientii casei. Asa mi-am dat seama ca cel mai frumos job este acela in care ai contact direct cu oamenii, fata-n fata, fara calculator, fara telefon, fara online. Munca simpla, munca fizica de multe ori, lipsita de socializarea online, plina de oameni reali.

[Aici trebuiau inserate cateva poze din spatele barului, dar telefonul meu si mana Danei nu s-au inteles prea bine, decat sa pun poze incetosate si aproape de neinteles, mai bine bag o paranteza in care incerc sa fiu spirituala]

Nu m-am simtit atat de bine muncind de multa vreme, nu mi s-a facut un asa dor de receptie de mult timp. Acum iar imi doresc sa stau in spatele unui comptoar (vorba profei de turism din liceu, cucoana de moda veche, cu turismul curgandu-i prin venele albastre) sa glumesc cu clientii, sa flirtez cu ei si la sfarsitul turei sa rad impreuna cu colegii de nebunii care ne-au calcat pragul hotelului. De multe ori imi spun ca ar trebui sa scriu cateva povesti din hotel, dar poate ar fi trebuit sa-mi fac atunci un blog, acum parca amintirile acelea sunt acoperite de praf si imi este greu sa le scutur si sa le aduc la lumina.

Tei si pizza
Etichetat pe:        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *