Mă gândesc ce mişto ar fi fost pentru băieţii cu ochii albaştri să fi avut şi ei facebook pe vremea când trebuiau să-şi facă treaba. Rata autodenunţurilor facebookuieşti ar fi fost aşa de mare că nu ar fi avut destule case unde să ne ducă la discuţii amicale, doar noi şi cartea de telefon.

Deşi nu mă numesc o fană a Facebook şi dacă ar fi să aleg între Facebook şi Twitter aş alege Twitterul cu ochii închişi şi sufletul împăcat, iată-mă că am ajuns avocatul diavolului şi iau şi eu apărarea Facebook în privinţa securităţii.

Ne plângem în grup şi ne batem pe umeri că Facebook ne fură informaţiile şi le atârnă pe pereţii virtuali ai internetului, fără a sta 2 minute să ne gândim că aproximativ 90%* din ceea ce apare online despre noi, e postat chiar de noi pe diferitele reţele de socializare.
Exemple sunt căcălău, Măria Ta! Dar în minte îmi vine acum o doamnă, care a comentat la un articol de pe un blog renumit. Doamna cu pricina s-a decis să povestească cum era dumneai într-o relaţie cu un coleg şi după ce au aflat şi restul de colegi, nu a mai fost băgată în seamă.

Dar nu avem doar poveşti ca cea a doamnei, avem fotografii, avem replici pe twitter, avem opinii pe blog.

Consider că absolut orice comunicăm în online rămâne lipit de noi, fie că vrem sau nu. Dacă ne asumăm ceea ce am comunicat este perfect, trăim pe principiul „asta avem, asta iubim”** şi nu vom plânge dacă vom pierde joburi sau iubiţi din cauza contului de facebook. Dar dacă vrem să proiectăm o anume imagine despre noi, imagine care e puţin diferită de adevărul pe care îl ştim, atunci trebuie să învăţăm să ne controlăm. Nu punem fotografii topless dacă ne pretindem a fi demoazele virgine şi nici poze cu căţei pufoşi dacă ne pretindem a fi nazi raşi în cap. Alegem o cale şi mergem pe ea! Americanii au o vorbă „consistency„, adică monşer, suntem constanţi în gândire şi acţiuni.

Dacă vrem ca imaginea noastră să fie curată şi elegantă, trebuie să exercităm aceiaşi 7 ani de acasă, atât în mediul online cât şi pe stradă sau la birou.
S-au dus vremurile dulci în care mediul online era locul unde puteam refula fără a fi traşi la răspundere, acum trebuie să învăţăm că modul în care acţionăm online poate avea consecinţe în viaţa de zi cu zi.

Mă vedeţi că militez pentru protecţia copiilor (niciun copil nu ar trebui să fie maltratat!), protecţia animalelor (niciun animal nu ar trebui să fie chinuit), pentru protecţia celor care nu se pot apăra, dar niciodată nu mă veţi vedea militând pentru protecţia proştilor faţă de propria prostie. Aşa încât nu veţi vedea pic de milă din partea mea faţă de bietele fiinţe a căror siguranţă e pusă în pericol de contul de Facebook.
Facebook nu a făcut nimic altceva decât să publice informaţii care i-au fost puse la dispoziţie de posesorii conturilor.

Am sau nu dreptate?

* cei 90% sunt un procent pe care îl arunc eu, fără a avea o bază statistică la îndemână, iar cei 10% care ne rămân reprezintă informaţiile aduse de ceilalţi despre noi.
** eu merg pe acest principiu şi dacă veţi citi articole de la începuturile acestui blog veţi găsi un limbaj licenţios pe care nu îl mai folosesc în scris. Nu pentru că mi-ar fi ruşine, ci pentru că ştiu că nu suntem suficient de maturi ca societate ca să nu judecăm oamenii după numărul de înjurături dintr-un articol. Da, ştiu că am folosit sintagma „căcălău, Măria ta!”, era doar o figură de stil care evidenţia un adevăr.
Fotografiile – ca-ntotdeauna – via alamy.

Facebook şi Securitatea
Etichetat pe:        

6 gânduri despre „Facebook şi Securitatea

    • 14 decembrie 2010 la 01:12
      Legătură permanentă

      „[…]discuţii amicale, doar noi şi cartea de telefon.[…]”
      Acum m-am prins, tot securitatea si tot cartea doar ca de data asta e facebook „cartea”. :))
      Sau poate iepuri extraterestrii cu tractoare Roman, roz…

      Răspunde
      • 14 decembrie 2010 la 01:42
        Legătură permanentă

        Pisi, nu ai auzit de bătaia cu cartea de telefon? Era utilizată de Securitate şi s-a transmis pe cale orală către poliţia română…
        Cât despre iepurii extratereştri, te rog, de lucrurile sfinte nu ne batem joc, da? Şi mai ales de mijloacele lor sfinte de transport!

        Răspunde
  • 14 decembrie 2010 la 03:18
    Legătură permanentă

    Ceva de genul s-a discutat si la ultima editie Zoom ON, cand l-am avut invitat pe Bogdan Manolea. Oricum, foarte fain articolul si mare atentie ce spuneti, unde spuneti si cand spuneti:)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *