Pentru că eu ştiu că sunt destul de dură şi de multe ori agresivă. Şi spun lucruri dure, abia apoi dându-mi seama că s-ar putea să o fi dat cu oiştea-n gard. Dar mă gândesc că asta sunt şi ar cam fi greu să mă mai educ la 27 de ani dacă n-am reuşit până acum. Dar nu despre asta voiam eu să vorbesc acum.

Voiam să vorbesc despre oamenii de la oengeurile pentru protecţia animalelor. Nu mă refer la ăia care privesc problema ca pe o afacere – cică-s şi d-ăştia! – ci la oameni precum cei de la GIA, oricum tot ceea ce voi scrie acum va fi bazat strict pe impresia pe care mi-au lăsat-o cei de la GIA. Nu îi ridic în slăvi pentru că nu cunosc pe nimeni de la GIA în afară de Carmen, iar pe Carmen am cunoscut-o la un eveniment Lumea Mare şi atunci nu am discutat despre Group Initiative for Animals.

Mă întreb cât de tari sunt oamenii aceia care scriu pe blogul GIA şi se ocupă de cazuri ca acesta sau acesta. Cât de puternici sunt să se ocupe de asemenea poveşti fără a vărsa o lacrimă, pentru că nu pot crede că plâng pentru fiecare caz, aşa îşi fac rău singuri.

Eu ştiu că singurele lucruri care mă pot face să plâng sunt animalele şî problemele lor. De asta nu îi mângâi pe câinii vagabonzi, de asta nu mă uit la filme cu animale şi în general nu prea dau click pe linkurile celor de la GIA. Ştiu că mi se va rupe sufletul de mila animalelor chinuite.

Aş vrea să pot fi atât de tare ca voluntarii GIA, să pot să ajut căţeii şi pisicuţele care au nevoie de ajutor, dar ştiu că voluntariatul la un asemenea ONG m-ar arunca în cea mai cruntă depresie.

De aia întreb: tu cât de tare eşti?

Tu cât de tare eşti?
Etichetat pe:    

14 gânduri despre „Tu cât de tare eşti?

  • Pingback: Tweets that mention Tu cât de tare eşti? | Idaho -- Topsy.com

  • 4 august 2010 la 16:21
    Legătură permanentă

    Multumim mult pentru aprecieri. Nu suntem chiar atat de tari precum crezi, dar, fiecare lucru bun pe care reusim sa-l facem, compenseaza lacrimile varsate si frustrarile acumulate in urma nereusitelor.
    Cat despre voluntariat, te asteptam oricand vrei; iti garantez ca dupa cateva actiuni iti va fi mai usor!
    Multumiri inca o data!

    Răspunde
    • 4 august 2010 la 17:00
      Legătură permanentă

      Carmen, să ştii că încerc să îmi caut o cauză pentru care să lupt. Poate voi veni la voi, dar am senzaţia că nu-s destul de tare să văd suferinţa animalelor părăsite, bătute, chinuite de oameni…

      Răspunde
      • 4 august 2010 la 17:06
        Legătură permanentă

        Corina, nu ne ocupam doar de rescue; asta e o activitate zilnica – din pacate – dar nu singura. Mai facem proiecte pentru copii, pentru batrani, adoptii (asta se vede pe blog…)… deci implicarea poate atinge si alte domenii :)… Daca si cand te hotarasti, dai un semn. Pana atunci te asteptam la evenimente ca vizitator :)

        Răspunde
  • 4 august 2010 la 17:06
    Legătură permanentă

    Nu suntem nici noi oameni de piatra. Normal ca avem perioade de depresie, normal ca plangem pentru fiecare caz special pe care il avem, dar trebuie sa ne revenim repede si sa ne punem inapoi pe linia de plutire, pentru ei, nu pentru noi.
    Ar fi mai rau daca nu am face nimic plecand de la ideea ca ne facem rau noua vazand atata suferinta, pentru sa suferinta exista oricum, fie ca alegem sa o vedem si sa ajutam cumva, fie ca alegem sa o ignoram.
    Asa ca te asteptam cu drag, cand vrei sa ne vizitezi, promitem sa-ti aratam numai cazurile fericite… pentru inceput :)

    Răspunde
  • 4 august 2010 la 19:38
    Legătură permanentă

    In urma cu un an m-a intristat atat de mult soarta unui caine vagabond, incat pierderea locului de munca m-a lasat fara nicio reactie. Cu cateva zile inainte am gasit pe strada mea un caine lovit de o masina, eviscerat aproape. Am platit 600 de lei veterinarului pentru operatii. In 7 zile a murit. Nu si-a putut reveni, era prea batran si prea ranit.

    Am 2 caini luati de pe strada care locuiesc in apartamentul meu, mai am unul salvat acum 4 ani, la un vecin in curte.

    Admir oamenii despre care scrii, pentru ca stiu cum este sa te implici. Stiu ce durere si frustrare simti, cand nu poti face mai mult si mai ales cand traiesti intr-o tara in care nu se dau 2 bani pe animale.

    Succes celor implicati in aceasta activitate

    Răspunde
    • 4 august 2010 la 23:11
      Legătură permanentă

      dojo -te iubesc pur si simplu! cit de tare sint? cit sa suport ca in viata mea sa aiaba intiietate 2 ciini- au fost 3 pina acum 2 saptamini , inca nu ma pot obisnui ca nu-l mai am dupa 16 ani!- si 3 pisici, cit sa-mi car ciinii in brate la dr, cit sa nu dau vina pe animalele mele cind ‘animalul’ sub nume de sot ne-a lasat pt ca prea se imbolnavea unul dintre ei si obosise, destul de tare cit sa fac curatenie dupa ei toti , sa le fac de mincare , sa ma fac frumoasa sa ma duc la emisiune , sa fac emisiune desi tata era inmormintat de o zi ,sa plec la mare unde aveam filmare dupa ce fifi fusese opearat de hernie si de prostata, destul de tare cit sa ma pun pe plins fara sa ma simt mai slaba , destul de tare cit sa mi-l infasor pe fifi intr-un cearceaf alb sa-l ingrop in curte sa se odihneasca …destul de tare cit sa nu am liniste daca ei nu sint pe miini bune !!ma lupt din rasputeri sa fac fata – si inca reusesc !!!fetele de la Gia sint …ele sint eroi!

      Răspunde
  • 5 august 2010 la 22:52
    Legătură permanentă

    azi de dimineata ma duceam spre lucru si cred ca am lovit cu o vrabiuta. nu stiu, n`am oprit, n`am dat cu spatele sa vad, nu vad eu prea bine de felul meu dar ceva a fost pe sosea, s`a ridicat si apoi am auzit o usoara bufnitura si ceva`ul a ramas tot pe drum. colega cu care eram in masina a zis sa nu`mi fac probleme ca n`am lovit pasarea, dar cred ca am lovit`o :(
    in general evit sa vad chestii triste, legate ori de oameni ori de animale ca ma afecteaza, acuma tot ma gandesc la pasarea aia si nu ma simt prea OK.

    Răspunde
  • 6 august 2010 la 15:59
    Legătură permanentă

    Daca nu ne implicam, ei oricum sufera…deci ce am prefera sa stim ca am ajutat sau ca am asistat la ceea ce se intampla?
    Cat despre GIA, am colaborat pana acum cu Alina o fata cu un suflet minunat, asa cum ar trebui sa fie toti oamenii, m-a ajutat si m-a sustinut, ne-am vazut pana acum de 2 ori in legatura cu ajutorarea unei cateluse cu 10 pui aruncata in strada dupa ce a fatat :( si incercam sa le gasim cazare temporara cel putin, ne agitam amandoua, din pacate nu exista adapost, exact acolo unde gasesti sufletele de care ai nevoie si sunt dornice de ajutor nu sunt posibilitatile materiale..dar sunt sigura c-o sa fie mult mai bine :) va multumesc GIA! SÚCCES!

    Răspunde
  • Pingback: 2 cauze, o aştept pe a treia | Idaho

  • 28 septembrie 2010 la 22:54
    Legătură permanentă

    Daca spui ca problemele animalelor te impresioneaza si ti-e mila….tocmai aici ar trebui sa gasesti forta necesara! Si sa stii ca oamenii acestia sunt „tari” pana trec hopul,apoi cand pun capul pe perna plang pt fiecare caz.Eu cel putin asa sunt!Si nu fac parte dintre oamenii de la GIA.Fac tot ce pot pt animalutele pe care le gasesc si le salvez,le ingrijesc si le caut un camin….Ai putea sa incerci macar sa ingrijesti pisicii micuti si sa le gasesti stapani prin postari internet!Te-ai simti mai utila(util) si mai „tare” :).Iti doresc mult succes! Nu sunt doar animale ranite care au nevoie de ajutor!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *