Cu cât înaintezi în vârstă începi să apreciezi tot mai mult frumosul din jur, fie că sunt obiecte sau fiinţe. Probabil că urâtul devine mult mai apăsător, iar frumosul tot mai rar. Probabil că ochiul se deformează şi vede mai bine urâtul, nu ştiu, dar mie vârsta mi-a adus un pic de înţelepciune şi am ajuns să apreciez mai mult o ceaşcă de ceai acum, decât aş fi apreciat-o acum 5 ani.

Cum merg săptămânal la bunicul personal să batem un 66 şi cum el stă la Armenească (+/- câteva sute de metri) trec aproape de fiecare dată pe lângă magazinul Wagner Arte unul dintre locurile acelea de poveste, unde găseşti frumos să-l pui şi pe pâine. Mă opresc în faţa vitrinei, admir porţelanurile fine şi pictate manual, oftez după fiecare ceaşcă, după fiecare ceainic şi îmi promit de fiecare dată că voi merge la cursurile de pictură pe porţelan. Eu, două mâini stângi, care nu pot desena un cerc, visez să creez poveşti pe porţelan.

Din când în când intru să admir de aproape ceştile, să le ridic şi să simt fineţea porţelanului. Şi să-mi cumpăr ceaiuri, multe, cu împăraţi şi dimineţi irlandeze şi cu caramel.

Poveşti frumoase
Etichetat pe:        

3 gânduri despre „Poveşti frumoase

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *