Se cunoaște deja că din când în când mai arunc un articol despre nutriție, pentru că imi place subiectul, pentru că am citit despre el și pentru că știu că dă bine la indexare (de fapt nu știu ce e aia, dar mi se pare că sună bine).

În perioada în care am fost la nutriționist și am slăbit de la 70 la 57, adică 13 kilograme, nutriționista mă îndemna să mănânc chestii cât mai condimentate, cu usturoi, ceapă, ardei iute, piper, busuioc. De atunci am prins obiceiul de a folosi condimente și am ajuns să am vreo 30 de borcănele, cu diferite prafuri ce poartă nume d-alea exotice să dea bine la musafiri – cumin, cardamom, nucșoară sau masala. O să povestesc eu la un moment dat de ce trebuie să mănânci cât mai condimentat, dar în alt episod legat de nutriție. E adevărat că de vreo 8 luni nu am mai gătit nimic prin casă, cel mult am aruncat cartofii într-o tigaie, dar prafurile au rămas acolo și mai am porniri de spaghetti cu ghimbir, lămâie și usturoi, doar că mi-e lene. Și deloc foame.

Tot din perioada 2011 – 2012 am rămas cu o problemă legată de usturoi. Îmi place, îl iubesc, consider că el este ingredientul de bază din bucătărie, oricare ar fi aceea.

It is not really an exaggeration to say that peace and happiness begin, geographically, where garlic is used in cooking.
X. Marcel Boulestin, first television chef (1878-1943)

Și atunci cum se face că deși am dus oameni, câini și drosofile pe lună, am construit LHC și am eradicat variola, nu s-a găsit până acum un amărât de om de știință, dintr-ăia care-și pierd timpul cu cele mai stupide întrebări, cum ziceam, nu s-a găsit unul care să-și spună „Ia hai, să fac eu un usturoi care să-și păstreze toate proprietățile mai puțin una – halena de după”
Creăm organisme modificate genetic să fie mai mari, mai productive și mai rezistente la dăunători și nu putem face o omenire întreagă fericită cu un amărât de usturoi neputuros? Nu se poate așa ceva, monșer! Nu se poate!

Prin urmare, pe această cale conjur pe toți acei specialiști care măsoară viteza jetului de spermă a balenei albastre, sau nivelul de fericire al femeilor în comparație cu consumul de bere al bărbaților să își ia vreo 10 minute din timpul lor liber și să execute un usturoi care miroase a micșunele și dacă tot s-au apucat de treabă să rezolve și problema cepei. Așa, în trecere, după care pot din nou să măsoare penisul câinelui de preerie.

Mersi frumos!

Cum m-a dezamăgit progresul tehnologic
Etichetat pe:    

2 gânduri despre „Cum m-a dezamăgit progresul tehnologic

  • 12 august 2013 la 18:11
    Legătură permanentă

    Daca iti iei timpul sa scoti din catelul de usturoi germenele inainte de a folosi usturouil, partile neplacute din aroma vor fi puternic diminuate.

    Vezi ca o sa pierzi asa cam 50% din masa usturoiului si e un pic mai mult de munca chair si daca ai o technica faorte buna.

    Evita cu orice pret sa arzi usturoiul. In ulei incins se arde uneori si numai dupa 30s. Dac cumva a ajuns „auriu” este mult prea tarziu.

    Mult spor la experimentat.

    Răspunde
    • 12 august 2013 la 19:17
      Legătură permanentă

      Ştiam că usturoiul nu se prăjeşte, dar nu o ştiam pe asta cu germenele. O încerc diseară. Adică acum.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *