sean_connery-s200x258-150246Vorbeam de curând cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, om plin de calități, doar mi-e prieten, de momentul acesta interesant din istoria omenirii când femeile nu mai sunt atrase de masculi alfa, puternici și capabili, ci de hipsterași care îți recită din Bacovia (ăsta e primul nume care mi-a venit în minte). Stăteam și ne miram amândoi cum de se întâmplă și de ce nu ai vrea lângă tine un bărbat, ci un băiețel?
Un răspuns simplu ar fi că am scăpat din peșteră, iar prădătorii nu ne mai caută și de un virus nu te poate scăpa nici Tarzan. Altul ar fi că trăim în cea mai pașnică perioadă a omenirii și nu mai ți-e frică de cotropitori. Iar la final, emanciparea femeilor care a dus la preluarea a multora dintre „îndatoririle” bărbaților de către partenerele lor. Unde mai punem și dorința asta greșită a femeilor de a controla, manipula și ține sub papuc.
Pe de altă parte și bărbații au început să se lase pe tânjală. Tricourile roz, espadrilele și frezele șui au ajuns să fie la ordinea zilei, iar dacă găsești unul care să nu aibă o cutie de gel sau un spray de spumă în baie poți da acatiste la biserică și țipa pe străzi „L-am găsit!”.
Recunosc că un bărbat aranjat face bine la retină, dar bărbații au niște atribute și mi se pare ciudat să mă uit la unul și să mă apuce dorul de-al de a îl proteja și nu vițeversa. Orice femeie care îmi spune că ea nu vrea și nu simte nevoia să fie protejată de partenerul ei… Ei bine, minte și vorba englezului takes one, to know one. Mai trebuie să te strângă în brațe, mai trebuie să îți arate cât de puternic e el si să ridice sacul de cartofi. Ba dacă ți se strică bateria la cadă să stie cu ce se mănâncă și să o schimbe. Să vină la tine, la fel ca predecesorul din peșteră, să-ți arate cu degetul „ă, ă! io, io!”
Și iată că am ajuns și la motivul pentru care scriu acest articol întortocheat și fără sens, probabil, pentru multe dintre colegele mele de echipă – femeile.
Stând pe facebook și uitându-mă pieziș la ce comunică oamenii, am văzut o postare a unui domn care se batea cu cărămida în piept că a reușit performanța olimpică de a schimba o baterie la cadă. Citind postarea cu pricina nu m-am putut abține să mă întreb „așa și?”. Nu e ca și cum ar fi făcut ceva ieșit din comun. Dacă mă gândesc mai bine se încadrează în categoria cu femeilor care se dau mari că au prăjit un ou. „Fetelor, am învins! După o luptă crâncenă cu coaja oului, am reușit să îl arunc într-o baie de ulei și l-am prăjit! Să moară mă-sa, girl power!”. Eu am schimbat 3 baterii la cadă până acum și mă bate un gând să o schimb pe a patra, dar dacă masculul ar spune că o face el m-aș duce pe canapea, mi-aș lua canișul în brațe și m-aș apuca să citesc o carte. Oricum are mai multe șanse decât mine să o facă cum trebuie, prin simplul fapt că Mama Natură l-a echipat din start cu ce-i trebuie.

Puțină masculinitate nu strică
Etichetat pe:

5 gânduri despre „Puțină masculinitate nu strică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *