Vă treziți câteodată, în mijlocul unei conversații scăpând câte un „actually” sau „right”? Nu-i așa că vă deranjează? Sau poate vă place? Pe mine mă calcă pe bătături.
Nu mă voi deda la dulcegării și nici nu voi da copy-paste la „Limba noastră”, dar recunosc, în sinea mea, că ceea ce ne face români nu e poziționarea geografică (locația) a maternității în care ne-am născut, ci mai ales limba pe care o vorbim cu toții, adică, pentru cunoscători, limba română.

Acum nu mă voi bate cu pumnu-n chept și nici nu voi ridica buzduganul împotriva celor care mai aruncă câte un englezism, God is my witness! și mie mai îmi scapă câte unul, dar de aici până la „schedulare” e un drum lung și plin de cuvinte românești, pe care le uităm.

Aseară mi s-a povestit de articolul lui Daniel Bejan despre „oamenii-cuvinte” și a atins o coardă sensibilă. Tocmai ce scrisesem despre expresiile din viața mea, multe dintre ele românești, câteva englezești.

La început mi-am stors mintea încercând să găsesc un cuvânt neaoș pe care să îl iau sub aripa mea, ba chiar am cerut ajutorul (și l-am primit). Dar stând și gândindu-mă la acest articol și cum să îl formulez mi-am dat seama că folosesc câteva, nu suficiente însă.

Clacă, patimă, cârciumă, birt, brișcă – mă doare destul de des la brișcă.

Dacă vă place limba noastră și credeți că vocabularul vostru poate sustine mai mult decât „focusare”, „gândire laterală” sau „locație” adoptați un cuvânt și purtați-l cu voi prin conversațiile zilnice. Poate fi „năstrușnic” sau „șagă”, poate fi „pezevenchi” sau „povață”.

Dați vestea mai departe, spuneți-le prietenilor voștri și poate că atunci când veți auzi o „mulțumeală” veţi zâmbi poznaș și vă veţi gândi la „oamenii-cuvinte”.

Vorba ‘ceea (II)

3 gânduri despre „Vorba ‘ceea (II)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *