Până în ’99 am stat în Dorobanți, pe strada Roma, la numărul 39. Dacă mă gândesc bine, peste jumătate din viața mea am petrecut-o acolo. Și îi știam pe aproape toți vecinii: vis-a-vis era Doamna Iorga, nora lui Nicolae Iorga, lângă era Doamna Popa. Un pic mai încolo familia Stoica. La colț cu Haga era mama lui Puc care era tatăl Canișului de pe atunci, iar un pic după intersecția cu Washington, Doamna Marinescu mama mamei acelui caniș.
Un pic la dreapta era Ioana, colegă de clasă cu mine și fix la începutul străzii erau bunicii Doinei, tot colegă cu mine.
Pe la mijlocul străzii stăteau Doamna Vancea, fiica lui Zeno Vancea și mama Alfei – o superbă Dobermăniță. Un pic mai încolo aveam Policlinica Securității și o casă a Securității de unde s-au tras focuri în timpul Revoluției.

Îmi amintesc că era o cucoană, amică cu bunică-mea, obsedată de bio și homeopatie. În dreapta casei noastre, la 41 era familia Beloiu. Medici. In spatele casei, adică pe Londra, erau alții.

Când prin ’98 s-a vândut prima casă, către niște „neciopliți” a vuit cartierul că a ieșit proprietarul (care își făcuse piscină în curte, oroare!) în pantaloni scurți în fața casei. Era o casă pe Washington, între timp a fost dărâmată, au făcut un complex acolo.
Când a trebuit să ne mutăm în Pantelimon, a fost greu, ne despărțeam de comunitatea în care trăisem ani de zile pentru a ne duce în alta. Dar și aici am fost primiți bine.
În acest bloc erau oameni care stăteau în el de când a fost pus în folosință, care și-au petrecut sărbători împreună, care aveau povești de povestit. Rene era îndrăgostită de Ticuță. Iar cucoana de la 4 s-a combinat cu domnul de la 2. La 7 era o tipă care fugise și îl lăsase pe fii-su în apartament, el era o pramatie, ferește-te de el Corina!

Anii au trecut, am ajuns în 2014 și iată că majoritatea vecinilor au plecat sau murit. Și acum mă întâlnesc la lift cu oameni pe care nu îi recunosc și pe care mi-e jenă să îi salut.

Îmi amintesc că anul trecut, la o discuție despre sustenabilitate, se vorbea de comunități și atunci, ca și acum mă întreb cărei comunități îi aparțin eu? Blocului în care stau? Sunt 210 apartamente și nu știu aproape pe nimeni. Cartierului Pantelimon? Cartierul nostru este cât un oraș mic. Are probabil peste 50000 de locuitori, dacă întreg sectorul are 350000. Orașului? Suntem peste un milion opt sute de mii.

Cum pot face eu astfel încât să mă simt într-o comunitate și să vreau să pun osul pentru acea comunitate? Și ce pot face pentru o asemenea comunitate?

sursa foto

Care comunitate?
Etichetat pe:    

2 gânduri despre „Care comunitate?

  • 5 mai 2014 la 13:36
    Legătură permanentă

    Comunitatea exista. Poate ca nu-i dezvoltata, poate ca nu comunica, poate ca nu se cunosc intre ei, insa exista. De multe ori e nevoie de un pic de ajutor pentru a „pune pe picioare” comunitatea asta. Cum ar fi un portal web, sau o piata, sau … stiu eu ce. Chestia e ca fara putina initiativa din partea unei persoane, nu se poate. Oamenii trebuie sa afle unii de altii, trebuie sa socializeze, insa multi n-au curaj/initiativa/etc.

    Răspunde
  • Pingback:Raiffeisen și comunitatea | Idaho scris de Corina Georgescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.