Probabil, odată cu acest articol îmi voi face câțiva dușmani. Credeți-mă, nu acesta este scopul meu, doar că am fost ușor obosită în ultimele zile de #teamhalep.
Explicații sunt. Mai multe, chiar.
În primul rând nu știu nimic despre tenis, doar că e ceva cu seturi, care bănuiesc că nu-s de cafea sau ceai. Cel mult, pot aprecia performanța sportivă, pe care o apreciez, veți vedea un pic mai încolo.
În al doilea rând, apreciez performanța în orice situație. O admir pe Simona Halep cam ca la același nivel cum îl admir pe Radu Georgescu, deși sunt un pic subiectivă în privința lui Georgescu, se numește ca tata și din când în când îmi place să fantazez cum ar fi. Probabil, nu s-ar găsi suficientă cocaină în România, câtă aș putea trage eu pe narete.
În al treilea rând Simona Halep n-are nevoie de mine în echipa ei. Sunt zile în care eu nu am nevoie de mine în echipa mea.  Femeia este o mașinărie, mă uitam la trupul ei suprins în timpul jocului, sunt reliefați mușchi pe care doar anatomo-patologii îi știu și nu oricare, ci doar inițiații de la IML. Eu astăzi am gâfâit după 3 sacadas amărâte și un boleo.

Simona Halep nu m-ar vrea în echipa ei nici pentru a-i căra sticluța cu apă. Probabil că n-aș roti capacul suficient de repede, sau din poigne. Dacă aș fi în #teamhalep aș enerva-o la culme cu lentoarea mea și ar pierde meci după meci, doar pentru că și-a pierdut cumpătul din cauza unei tălâmbe ca mine.
Teoretic, eu fac un bine tenisului românesc, stând de o parte și nepăsându-mi, Simona poate juca meci după meci și poate, din când în când să și învingă.

Cu plăcere România, kisses Simona.

De ce nu sunt în #teamhalep
Etichetat pe:

3 gânduri despre „De ce nu sunt în #teamhalep

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *