Citeam ieri la Subiectiv un articol dur, trist, care ne face să credem că nu există speranță pentru viitorul omenirii. Ne îndreptăm, din nou, spre Evul Mediu – Dark Ages vorba englezilor.

Dar, iată, există speranță pentru omenire.
Așa cum toți am văzut, preafericitul a sfințit studiourile Trinitas cu trafaletul. Cu toții am făcut mișto, ne-am râs. Am scris articole, am ajuns pe BBC (bravo Mariciuuuuu!) și ne-am amuzat.

Dar, spre norocul meu, eu am o colegă fiică de popă, care ma suportă cu miștourile mele și mă privește cu bunătate când mai arunc o dumă. Bănuiesc că așa a fost învățată în familie – că gestul creștinesc e să întoarcă și celălalt obraz.

Bineînțeles, când am văzut fotografia cu trafaletul, am făcut o bășcălie tipică mie. Asta mică (îmi permit, are 23 de ani) mi-a zis că ea crede că nu e ceva ciudat și după ce a plecat de la birou, a făcut ceea ce face orice om care are „inside infos”, l-a sunat pe tatăl ei și l-a întrebat care-i faza.

Și se pare că nu-i așa o mare noutate. Pentru că atunci când se sfințește o casă, deasupra tocului fiecărei uși se face semnul crucii cu ulei sfințit. Iar uleiul sfințit nu se stropește, așa ca aghiasma, ci se dă fie cu degetul, fie cu un bețișor de ureche, sau când cladirea e înaltă cu o tijă care, înainte, avea în vârf niște vată îmbrăcată în tifon, care se înmuia în acel ulei sfințit.

Acum, că tehnologia a evoluat, s-a trecut la trafalet (hăhă, Dorel), dar explicația e bună. Dacă se folosește vată, aceasta se îmbibă cu prea mult ulei și curge, pe când trafaletul, prin natura sa, e gândit să nu curgă  (vopseaua e adevărat) și nu rămân urme urâte. Nimic mai simplu. Trafaletul este luat de catre preot și dus la biserică, de unde va fi folosit pentru următoarea sfințire când e nevoie.

Cu toții plecăm de la ideea că trebuia să fie buchetul de busuioc – simbol. Dar de fapt nu aveam aici de a face cu aghiasma (busuiocul și aghiasma merg mână în mâna), ci cu uleiul sfințit. Pentru ca procedura este așa: mai întâi semnul crucii deasupra tocurilor și la final flu-flu cu aghiasmă și busuioc prin toată casa.

Și nici măcar nu e prima fotografie cu un trafalet sfințit apărută în onlineul românesc. La prima aruncare de ochi, colega mea (bună pe research) mi-a găsit pozele astea două.

image

Sursa foto

image

Sursa foto

Cele mai mari probleme îmi pare că sunt, așa cum mi-a spus și colega despre care v-am tot vorbit, lipsa completă de informare a jurnaliștilor și a bloggerilor deopotrivă și abordarea țâfnoasă a reprezentantului BOR.

Dar până la urmă știința a învins credința.

Later edit: pentru exactitate. Trafaletul nu pleacă cu preotul care s-a ocupat de sfințire, ci rămâne la locul unde s-a prestat sfințirea. În rest rămâne cum am stabilit.

Triumful tehnologiei asupra credinței

6 gânduri despre „Triumful tehnologiei asupra credinței

  • 18 iunie 2014 la 14:10
    Legătură permanentă

    eu am o colegă fiică de popă, care ma suportă cu miștourile mele și mă privește cu bunătate când mai arunc o dumă. Bănuiesc că așa a fost învățată în familie – că gestul creștinesc e să întoarcă și celălalt obraz.

    Acelaşi lucru îl fac şi popii, şi ierarhii ortodocşi, episcopii, mitropoliţii şi Preafericilă.

    Dar asta se întâmplă fiindcă sunt politicieni şi ştiu că trebuie să îşi păstreze cinstea obrazului. Adică să fie raţionali, demni, să se exprime civilizat. Unul de pe la Tanacu nu are o astfel de obligaţie, aşa cum nu o au tinerii călugări nebuni, cei pe care îi vezi cu „daţi pentru o mănăstire!” şi de care te sperii dacă îi priveşti în ochi şi le vezi privirea de nebun.

    Răspunde
  • 18 iunie 2014 la 14:44
    Legătură permanentă

    Eu una nu cred și prea puțin îmi pasă de religie, dar pot respecta decizia unora de a crede și pot accepta că la nivel general religia este bună pentru societate.

    Răspunde
    • 19 iunie 2014 la 09:59
      Legătură permanentă

      Diferența între ortodoxism și islamism este destul de mare. Și de fapt extremismul islamic ține mai mult de cultură decât de cult în sine. Am să îți dau un articol care pe mine m-a amuzat foarte mult și care reproduce cele 193 de păcate condamnate de BOR, dacă te uiți la ele din punctul de vedere al omului care gândești vei spune că sunt niște prostii. Dar ele în mare parte sunt un regulament de conduită.

      Spicuiesc.

      10. Am fumat. M-am drogat (fumatul si drogurile sunt sinucidere). Am vândut tigari si/sau droguri. – Nu e sănătos să fumezi sau să te droghezi.
      12. N-am platit lucratorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împacat cu ei. Nu i-am platit la timp. Am cumparat ceva si n-am platit. – NU fura, nu înșela.
      13. Am asuprit pe slugi, pe saraci, pe orfani, pe vaduve, pe neputinciosi. I-am batjocorit. – Nu-ți bate joc de oameni
      33. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morti, ca sa le fie rau. Am „întors lumânarile” pentru raul dusmanilor. – Râdem, glumim, this shit happens. Really. Întreabă-ți prietenii dacă nu au auzit, dacă nu au auzit, înseamnă că nu prea aveți rude la țară.
      183. Am mostenire si n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o. – știi poveștile alea cu bătrâni care au fost luați în grijă de familii cu condiția să primească ca moștenire proprietățile după moartea lor, care a venit extrem de repede?

      Și exemple sunt suficiente. Da, unii sunt habotnici, dar pe alții îi ține în frâu.
      Și au ceva de zis și despre habotnicie:
      186. Am râvna nesocotita, habotnicie( post mult încât poate m-am si îmbolnavit, milostenie fara socoteala încât sufera cei din casa etc.).

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *