Azi-noapte am realizat că în eventualitatea unei invazii de zombie, ceva gen Shaun Of The Dead aș muri ca șobolanii în casă. Eu cu câinele și pisica mea. E greu să te izbească realitatea așa, fix în mijlocul nopții, e greu pentru că iată, mi-am pierdut inocența, târziu, la aproape 32 de ani.

Știu sigur despre ce vorbesc pentru că printre accese de tuse și pastilat cu paracetamol m-am gândit serios la acest lucru. Eu stau pe un palier lung, fix în capătul lui. Pe palierul meu sunt 6 apartamente cu al meu cu tot. Să zicem că reușesc să ies de pe palier întreagă cu mâță și câine după mine. Dacă Washington a întrerupt un război pentru un terrier, mi se pare mai mult decât logic să îmi iau copiii după mine!

Așadar ajung la lift, care ar fi șansele să găsesc liftul funcțional într-un oraș invadat de zombie, într-un bloc cu 208 apartamente? Evident, liftul va fi blocat, va trebui să cobor cele 6 etaje având o mâță în ghiozdan și un câine în lesă. Fiecare etaj cu câte 6 apartamente, fiecare apartament măcar cu 2 locatari adică posibilitatea de a mă întâlni pe drum cu minim 35 de zombie, plus ăia de la etajele superioare care bântuie ca huhurezii.

Să zicem că printr-un miracol divin ajung în fața blocului. Acolo ce fac? Pantelimonul tot este format din blocuri de câte 10 etaje. La noi în cartier sunt vreo 10000 locuitori, așa ochiometric și lipsit de baze științifice, câți ar fi zombificați deja? Dacă m-am trezit târziu și suntem deja cotropiți? Și ce fac odată ajunsă în intersecție? Nu știu să șofez și probabil că internetul nu va mai fi funcțional să pot căuta tutoriale pe youtube.

Foto Another Zombie: Undead Zombie glaring at you. via Shutterstock

Un adevăr crud
Etichetat pe:

4 gânduri despre „Un adevăr crud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *