Citesc zilnic despre cazul familiei căreia i-au fost luați copiii de către Barnevernet – protecția copilului norvegiană. Văd cum se explică dacă e normal să bați sau nu un copil. Dacă e normal să îl îndoctrinezi religios, dacă e bine sau nu să îl iei de lângă familia abuzivă. Fiecare tabără are argumente. Fiecare tabără se înflăcărează și aruncă cu rahat peste gardul vecinului.

Nu mă pronuț despre bătaie, bătaia nu e bună, știm deja, dar nici nu trebuie să punem semn de egalitate între o urecheală pentru că puradelul și-a desfăcut centura de siguranță și o bătaie cu catarama curelei.

Însă știți ce nu prea se discută pentru că suntem prea prinși de palme și Tatăl Nostru? Că fiecare țară are propriul sistem legislativ. Și propria morală.

Spre exemplu, când te duci într-o țară arabă ți se spune să nu defilezi în fustă scurtă și dacă ai măcar jumătate de kilogram de creier, îți vei pune ceva care sa îți acopere curul.

Când te muți într-o țară te angajezi ca vei urma legile și cultura acelei țări, dacă nu vrei, granița e pe acolo și nu lăsa bariera sa te lovească când ieși.

Toată discuția asta este o inversare a discuției emigranților. Să vină, dar să facă ca noi. Mai țineți minte discuția aia? Am o presimțeală că mulțimea celor care țipau că emigranții trebuie să se alinieze la normele europene se suprapune cu mulțimea celor care acum semnează petiții să își primească părinții Bodnariu copiii înapoi.

Și nu e chiar așa dragilor, nu merge cu civilizația doar când ne place și în rest nu. Nu mă pronunț cu privire la decizia Barnevernet, nu știu dacă este umana sau nu. Dar din punct de vedere al legislației țării suverane Norvegia este corectă. Că or fi luat litera legii prea literal sau nu, nu suntem în măsură să decidem noi, dar sigur au urmat-o. Și legea zice clar să nu agresezi copiii.

Eu știu că noi nu prea înțelegem ce e aia lege, iar axiome gen „dura lex, sed lex” sau „unde-i lege nu-i tocmeală” sunt doar fraze mișto de aruncat într-o discuție și nu sunt asimilate.

Prin urmare, nu cred că e treaba noastră, a românilor să ne băgăm.

Și am să închei cu povestea unei cunoștințe. Acum o mie de ani, prin 2000 câștigă loteria vizelor, își împachetează nevasta și copilul și pleacă în State. După ce se aclimatizează ei, într-o zi soția vine de la cumpărături și copilul, mai mare deja, nu vrea să o ajute să care bagajele. Tatăl îi aplică o palmă prietenească, iar copilul perfect adaptat culturii americane cheamă poliția. Vine aceasta, anchetă la Child Services, distracție și dans. Se termină nebunia, păstrează copilul. Decid oamenii că își fac bocceaua pentru a reveni în România. Primul lucru pe care l-a făcut ta-xu când a ajuns pe Otopeni a fost să îl pocnească pe fii-su.

Dacă Bodnarii își iau copiii și vin în România ce vor face?

VetraKori / Shutterstock.com

Cazul norvegian, niste considerente
Etichetat pe:

6 gânduri despre „Cazul norvegian, niste considerente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *