În ultimele luni am remarcat o nouă boală a autorităților române – heirupismul post-colectiv. Această formă de „trebuie să facem ceva, acum, repede să dovedim că ne implicăm, nu contează ce” apare din ce în e mai des în știri și la TV.

Am început cu mișcările care au dat jos Guvernul și au pus unul încropit pe genunchi în loc. Am urmat cu închiderea tuturor spațiilor comerciale din clădirile cu bulină.
Apoi a venit legea antifumat, o lege fușerita, varianta propusă de fanatici. Nu voi comenta despre cât de constituțională sau neconstituțională este pentru că deja s-au scris milioane de cuvinte pe subiect. Dar tot de un heirupism post-colectiv discutăm aici.

Avem heirupism d-ăsta în povestea cu închisoarea pentru fondul clasei, unde gata! îi băgăm la pușcărie și pe părinți și pe profesori și poate până la urmă și pe copii.

Tot heirupismul post-colectiv ne vrea animalele de companie în cutii de transport când sunt în mașină. Parlamentarii omițând cu desăvârsire că există centuri de siguranță speciale pentru câini, iar animalele de companie, în general, știu să se comporte într-o mașină. Că de aia sunt de companie, ne însoțesc cam peste tot.
Heirupismul post-colectiv închide și Arena Națională, neîncercând să caute rezolvări. Închide, pune lantul și lacătul și mai asteptăm țâșpe zile/luni în loc să caute constructorul/producătorul și să ceară specificațiile pentru a vedea dacă se încadrează în limite sau nu și dacă nu este omologat să vedem dacă îl putem omologa și în Românistan.

Iar ultimul heirupism post-colectiv al conțopistului român a fost declarația ANPC. Eu una mă gândesc că aseară acei inspectori care au decis „Gata! Trebuie să facem ceva! Închidem!” nu au adormit prea ușor. Și asta doar pentru că s-au pierdut în vâltoarea heirupului.

Heirupismul acesta post-colectiv ne dăunează pentru că începem să luăm decizii la fierbinte, fără a le gândi, fără a ne gândi la implicații, la ce se mai întâmplă mai departe, doar de dragul de a face ceva, repede, de a ascunde mizeria sub preș. Și după, vedem noi cum o descâlcim, sau dacă o mai descâlcim. Poate rămâne așa și mergem mai departe șontâc-șontâc.

Un intervenționism dintr-acela pe repede înainte, uitând că intervenționismul nu e bun din start.

shutterstock_115131502

Sursa foto – Shutterstock

Heirupismul post-colectiv

9 gânduri despre „Heirupismul post-colectiv

  • 29 ianuarie 2016 la 11:53
    Legătură permanentă

    Nu e o chestie post-colectiv, la noi tot timpu` a fost asa, gandeste-te ca abia de anu` asta devenea obligatorie interzicerea reclamei stradale pentru tigari, noi am interzis-o primii, abia de anu` asta pozele alea minunate de pe pachetele de tigari sunt obligatorii, noi le-am avut primii.
    Si nici macar heirupismu` asta absurd nu e problema, problema e ca in general treaba asta se desfasoara dupa principiul avantul-prabusirea. Taiem in carne vie, ne agitam, fluturam legi si sanctiuni, dupa care ceva stralucitor in departare ne distrage si trecem mai departe

    Răspunde
  • 1 februarie 2016 la 08:41
    Legătură permanentă

    Fiindcă suntem un popor crescut cu palma şi nuiaua, ideile despre civilizaţie se învârt de fiecare dată în jurul restricţiilor şi limitelor: există anumite lucruri care nu se spun, altele care se spun când nu sunt oameni ai Statului pe aproape, altele care se spun în alte locuri ş.a.m.d. Din pricina asta, unul care e hoţ e periculos numai atâta vreme cât vrea să îţi fure portofelul sau telefonul mobil; odată ce i-a reuşit furtişagul, nu mai poate fi deosebit de oamenii obişnuiţi. Cumpără bere de la Mega Image, plăteşte întreţinerea. Oamenii nu au motive să fie agresivi faţă de el. Mai uşor le e să îl bată pe altul, care nu încalcă legea, dar are tricou de rocker cu mesaje anti-creştine. Sau să îi zgârie maşina altuia, pe motiv că e mai avut decât ei.

    Comuniştii erau foarte toleranţi cu băutul şi fumatul, tot Dorelul îşi cheltuia leafa pe Carpaţi şi Săniuţa. Dar Dracu’ te lua dacă făceai vreun gest asociat în mintea lor cu sexul, de exemplu, şi cu atât mai rău dacă era un gest asociat cu obiceiurile unui homosexual. Chiar dacă nu aveai nimic cu ei şi nici măcar nu ştiai ce cred ei despre un asemenea gest. Sau, Doamne fereşte, să fi fost vorba de “sectanţi”.

    Era un fel de instrument de teroare în lumea blocurilor-dormitor, în ultimii 4-5 ani ai lui Ceaşcă şi primii 2-3 ani după: ăla poate e poponar. Sau e sectant. Sau e pervers. Fereşte-te de el. După colţ, în gangul cu becul spart, ar putea să fie un homosexual. Sau un sectant. Sau un homosexual sectant. Sau un ţigan rocker satanist homosexual şi sectant. (Dar nu şi ungur. Din motive bizare, ungurii erau respectaţi şi consideraţi o civilizaţie superioară, chiar şi de cei care îi detestau.)

    Aşa încât, dacă acum lumea e mai liberală în privinţa politicii, sexului, maşinilor, spectacolelor, presei, trebuia inventată o formă de restricţie în alt domeniu. De data asta a fost fumatul. Fumătorii ne otrăvesc, sunt împuţiţi, răi, duşmănoşi, urâţi, săraci, ne contaminează.

    Să zicem mersi că nu au apucat calea lui Putin şi să impună o restricţie legată de sex sau religie. Încă.

    Răspunde
  • 2 februarie 2016 la 11:52
    Legătură permanentă

    E posibil.

    Dar, chiar şi dacă aş scrie comentariul în 10 locuri diferite, n-ar avea impact. Publicul tot va crede că fumătorii ne otrăvesc, sunt împuţiţi, răi, duşmănoşi, urâţi, săraci, ne contaminează. Sau că homosexualii sunt la fel de răi, duşmănoşi, urâţi, săraci şi ne contaminează. Adică penru ei fumătorii sunt un fel de homosexuali şi homosexualii un fel de fumători.

    Răspunde
  • 28 februarie 2016 la 01:29
    Legătură permanentă

    Se datoreaza faptului ca cei care ne conduc nu sunt profesionisti. Ei carpesc ca sa isi spele rusinea, nu fac ceva de calitate din start pentru ca au mandria de a-si face job-ul cum trebuie.

    Răspunde
  • Pingback: Legea antifumat la peticit – Idaho scris de Corina Georgescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *