Mulți dintre amicii mei au rămas puțin mirați când le-am zis în ultima vreme că îmi pun diverse chestii pentru iarnă. Toți au dat-o pe aia cu gospodină, dar niciunul nu s-a gândit că singurul motiv real e gustul.

Din păcate pentru mine sunt ceea ce se numea pe vremuri gurmandă, noțiune care nu se pupa deloc cu alta constantă din viața mea, dieta. Deci, îmi place mâncarea. Recunosc, pot mânca doar pentru a trăi, dar prefer să trăiesc pentru a mânca.

Și iată cum am ajuns eu să îmi fac dulceață de ardei iute, să coc kilograme de vinete și de ardei și să fac zacuşti și murături.

Nu pentru că am în mine gena de gospodină, ci doar pentru că zacusca aia, care îmi place mie nu se găsește în magazine. Nici măcar nu mai zic nimic de vinetele coapte. Gustul ăla de afumat nu merge la vinete coapte pe bandă.

Bănuiesc că ține și de vârstă, că la un moment dat te lovește realitatea și exclami un neaoș „‘ga-mi-aș pula, am dat atâți bani si are gust de carton cu glutamat!”. Dar nu e vorba de bani, ci mai ales de așteptări înșelate, că ți-e o poftă de mori, îți iei portofelul în dinți și te mai oprești doar in fața raftului cu zacuscă, vezi cu vinete, cu ciuperci, cu fasole, te gândești care ar fi cea mai potrivită și într-un final alegi borcanul care arată asa cum crezi. Îl plătești, fugi acasă sau la birou, te pui la masă, desfaci borcanul, anticiparea e ucigatoare şi prima furculiță ți se înfige fix în inimă. Nu e ce voiai și mănânci în scârbă, că ți-e foame. Lingăreşti pe acolo si la final, arunci borcanul dezamagit.

Ăsta e declicul să pui mâna și să îți faci cum vrei tu, ca în copilărie. Și daca ai noroc, ai pe cine întreba, iar dacă nu, ghinion, mergi pe încercate până ajungi la gustul dorit.

Între noi fie vorba, nici nu e muncă de negru pe plantație și nici nu e alchimie să faci o amărâtă de saramură să o arunci peste nişte castraveți înfipți în câteva borcane. Și nu fac cantități industriale, în general, câteva borcane doar ca să știu că dacă mă cuprinde pofta, am ce desface ca să nu sufar precum pisica pe lângă pliculeț.

De ce am început să îmi pun conserve
Etichetat pe:        

4 gânduri despre „De ce am început să îmi pun conserve

  • 20 septembrie 2016 la 09:31
    Legătură permanentă

    Sa-ti fac cunostinta cu nevasta-mea ca sa-ti dea niste retete sa te lingi pe degete :)

    Răspunde
  • 27 septembrie 2016 la 17:56
    Legătură permanentă

    Gustul este unul dintre motivele pentru care le pun si eu, iar celalalt motiv (si mai important din punctul meu de vedere) este ca le pun cu ce ingrediente stiu eu, nu cine stie ce chestii dubioase pot pune producatorii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *