Azi, de dimineață, la cafea mi-am amintit de niste faze interesante cu tehnologia. D-alea când abia ieșeam din epoca de aur și intram în perioada capitalismului feroc.

Prima prin 2005, lucram la o agenție care făcea rezervări în toată țara. Unul dintre cele mai nașpa hoteluri era Hotel Moldova, din Bacău, pe care tocmai îl contractasem și cu care era tare greu de lucrat. Nu auziseră de rezervări prin mail, doar prin fax sau porumbel călător, nu acceptau plata la recepție, voiau doar plata prin virament și în avans, iar tănticile din recepție, moldovence sadea, se comportau ca și cum ar fi fost stăpânele hotelului, orașului, plășii si ale județului.

Sistemul nostru de rezervări, gândit inteligent și construit in-house pe nevoile noastre, vărsa automat și mailuri și faxuri în momentul în care se făcea o rezervare. Singura problemă era dacă faxul destinatarului nu răspundea, că atunci intra în loop până îl trimitea. Toate bune și frumoase, într-o zi pe la 5, un client care se plimba prin țară mult ne cere cazare la Bacau, singura variantă disponibilă? Prietenii de la Moldova. Facem rezervarea, pleacă in neant că nu aveau email și pe fax. Și începe distracția cu faxul, căruia dintr-un motiv pe care nu îl știu îi ziceam ciclator, care începuse dansul nebun al trimiterii faxului, suna, nu răspundea, închidea și relua procesul. Punem mâna pe telefon și sunăm la recepție. Răspune o cucoană complet nemulțumită de faptul că cineva a deranjat-o din împletitura pe care probabil o începuse.

– Bună ziua, știți avem o problemă, încercăm să trimitem un fax cu o rezervare și nu răspunde faxul, puteți verifica?
– Normal că nu răspunde domnișoară, operatorul fax a plecat acasă la 4.

Și a închis. Pentru că într-un hotel cu peste 200 de camere exista un om angajat pe poziția operator fax.

A doua, un prieten lucra la o firmă mare care vindea diferite echipamente profesionale. Șeful, patronul și proprietarul era genul de tip care angaja pe postul de secretară dudui care aveau un anume aspect, iar aptitudinile în meserie nu contau. Sună un client la service, că aveau și service și cere un clasic ton de fax. La care domnișoara, proaspăt angajată, țipă grațios în hală spre tipul din depozit.
– Domnu’ Gicu, avem tonuri de fax?

Bonus
Plecasem prin țară și trebuia să ajungem la Continental din Suceava. Nu știam sigur să ajungem și Waze încă se numea Freemap, sunăm la recepție și ne răspunde o domnișorică.
– Bună ziua, avem rezervare și acum am intrat în oraș, cum ajungem la dumneavoastră la hotel?
– La statuia lui Ștefan cel Mare faceți dreapta.
Și închide.

Nişte poveşti de la începuturile revoluției tehnologice
Etichetat pe:    

Un gând despre „Nişte poveşti de la începuturile revoluției tehnologice

  • 20 septembrie 2016 la 16:39
    Legătură permanentă

    Geniale raspunsurile. La ultima, cu hotelul din Suceava, treaba e clara, dupa google maps: tipa se ducea la hotel dinspre autogara, aflata in apropiere, in drum trecand prin intersectia cu statuia lui Stefan cel Mare, hotelul fiind pe dreapta. Asta era drumul ei, atat putea sa indrume. Eu mai stiu un caz din asta de balamuc. O colega de-a sotiei statea odata cu chirie in Crangasi, in spatele oficiului postal. Toata lumea stia unde sta, „in spatele postei din Crangasi”. Ei bine, tipa este intrebata in piata la Crangasi de un pensionar unde e posta din Crangasi, iar tipa raspunde fara echivoc: nu stiu, nu sunt din zona.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *